Deocamdată, programul MGCS (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System), lansat în 2017 la iniţiativa Germaniei, rămâne blocat în faza de proiectare care tot este prelungită în mod regulat pentru că nu se ajunge la un acord între companiile implicate în acest program - Rheinmetall şi Nexter - cu privire la ce sarcini are fiecare de îndeplinit
Inițial, compania germană Rheinmetall nu trebuia să participe la acest proiect, dar a fost impus de Berlin. Ea se opune companiei Nexter, asociată cu Krauss-Maffei Wegmann [KMW] în cadrul grupului franco-german Main Ground Combat System, în ceea ce privește armamentul acestui viitor tanc de luptă, care urmează să înlocuiască Leclerc și Leopard 2.
Mai exact, potrivit publicației Opex 360, Rheinmetall dorește ca ''Eurotank-ul'' să fie echipat cu tunul de 130 mm L/51, asociat cu un încărcător automat "de ultimă generație", în timp ce compania Nexter propune tunul ASCALON, recent dezvoltat. Dar acest punct nu este singurul subiect de dispută între cele două părţi implicate. Principiul acestei cooperări se bazează pe o împărțire echitabilă a implicării industriale [adică 50-50] între Franța și Germania.
Cu toate acestea, la sfârșitul lunii noiembrie, cotidianul francez La Tribune a relatat că Nexter și Rheinmetall tocmai au ajuns la un acord. Dar, pentru un moment nu a fost făcut niciun anunț oficial în acest sens.
Potrivit săptămânalului german Wirtschaftswoche, care citează surse care au cunoştinţă despre derularea programului MGCS, nu există niciun progres real până în acest moment din cauza "divergențelor persistente" dintre Rheinmetall și KNDS - consorţiu format din compania germană Krauss-Maffei Wegmann [KMW] + compania franceză Nexter Defense Systems.
Neînţelegerile dintre companii durează de mult timp, deoarece de la Berlin şi cei de la Paris nu presează industria militară să ajungă la un acord. Fără această presiune, un acord pare acum practic imposibil.
Într-adevăr, pozițiile diferitelor părți par ireconciliabile în momentul de față. Mai ales între cei doi constructori germani implicați în program.
"Oricine este membru al unui consorțiu pentru dezvoltarea viitorului tanc de luptă principal european și care acum dezvoltă, de asemenea, propriul tanc de luptă principal "independent" KF51 nu mai poate fi partener în acel consorțiu", a declarat Ketzel pentru publicația germană Merkur.de.
Cu alte cuvinte, consorţiul german de apărare Krauss-Maffei Wegmann atrage atenţia companiei Rheinmetall să nu uite că şi-au asumat împreună să lucreze la programul MGCS (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System), mai cunoscut şi sub denumirea de ’’Eurotank’’, alături de companii din Franţa.
Amintim că, producătorul german de vehicule blindate Rheinmetall a prezentat în vara acestui an la expoziția internațională de armament Eurosatory 2022 de la Paris, noi sisteme de arme, inclusiv tancul KF51.
Atunci au apărut şi primele controverse, deoarece compania Rheinmetall nu preciza dacă tancul KF51 este un proiect de sine stătător sau dacă face parte din propunerea să pentru noul tanc de luptă MGCS [Main Ground Combat System], dezvoltat în comun de Germania și Franța. Programul MGCS are ca scop înlocuirea tancurilor Leopard 2 și Leclerc, începând cu anul 2035.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News