Evenimentul va fi transmis și de DefenseRomania.
O analiză de actualitate a noii realități strategice, cartea integrează elemente de istorie, strategie, politică și tehnologie, prezentând o serie de posibile scenarii menite să incite momente de reflecție pentru modul în care este structurată apărarea Europei, precum și relația transatlantică, aflată într-o continuă dinamică.
Viitorul război și apărarea Europei a apărut în engleză și germană, iar acum este publicată în limba română la Editura Militară, la inițiativa New Strategy Center, ca parte a demersurilor noastre de a contribui la creșterea culturii de securitate la nivel național și la o mai bună înțelegere a contextului de securitate în care ne aflăm.
Volumul pornește de la un scenariu sumbru
Volumul pornește de la un scenariu sumbru: în anul 2030, Rusia, susținută de China, atacă o Europă răpusă după bătălia cu pandemia de „Covid-29”. În ciuda sprijinului oferit de Statele Unite în acest context, Europa este, cu toate acestea, învinsă. Întrebarea centrală pe care autorii încearcă să o răspundă este cum pot fi pacea, libertatea și securitatea garantate în Europa pe termen lung. Cartea subliniază faptul că atât Europa, cât și aliații săi, se confruntă în prezent cu o serie de provocări, exacerbate de crize precum pandemia de Covid-19 și noile tehnologii și, mai recent, de agresiunea Rusiei în Ucraina, care au lăsat Europa și mai vulnerabilă decât era înainte. Soluția propusă de cei trei experți este o alianță transatlantică adaptată la noul context strategic, sprijinită de un parteneriat NATO-UE autentic și o cooperare strategică inovatoare între sectorul public și cel privat, cu intenția de a consolida apărarea Europei. „Cartea aceasta este un semnal de trezire la realitate, este o carte despre turnurile periculoase pe care le rezervă viitorul, despre viitorul Europei”, susțin autorii. Volumul subliniază în mod clar și succint nevoia urgentă de a acționa cât mai repede, de a accepta amenințările reale cu care Europa se confruntă sau ar putea ajunge să se confrunte dacă nu va lua măsuri imediate.
Viitorul război și apărarea Europei este o lectură de mare relevanță, mai ales pentru contextul actual. Este o carte potrivită nu numai pentru publicul de specialitate din România, ci și pentru cei interesați de evoluțiile din sfera relațiilor internaționale, din domeniul apărării sau de modul în care noile amenințări ne pot afecta viețile. Așa cum argumentează autorii, înțelegerea diferitelor moduri în care contextul de securitate s-ar putea dezvolta reprezintă un element-cheie pentru a putea preveni și formula o politică de apărare potrivită și concentrată pe termen lung.
Despre autori
General-locotenent (rez.) F. Ben Hodges consilier principal la Human Rights First, o organizație internațională non-profit și nepartizană pentru drepturile omului, cu sediul la New York, Washington D.C. și Los Angeles. Generalul Hodges este, de asemenea, Senior Mentor NATO pentru logistică și este consultant pentru mai multe companii cu privire la Europa, NATO și Uniunea Europeană. Ultimele două misiuni ale Generalului Hodges au fost cele de comandant al Comandamentului Terestru Aliat al NATO, 2012-2014, la İzmir, Turcia, și de comandant al Forțelor Terestre ale SUA în Europa, 2014-2017, la Wiesbaden, Germania.
General (rez.) John R. Allen este din 2017 președinte al Brookings Institution, după ce a funcționat, până recent, în calitate de președinte pentru problemele de securitate și strategie și distinguished fellow în cadrul programului de politică externă al Institutului. Allen este general cu patru stele al Infanteriei Marine a SUA, fost comandant al Forțelor NATO de Asistență Internațională de Securitate (NATO International Security Assistance Force – ISAF) și comandant al Forțelor SUA în Afganistan.
Profesor Julian Lindley-French este consultant, strateg și autor de frunte, cu numeroase cărți și articole publicate sub semnătura sa. Profesorul Lindley-French a fost vicepreședinte al Asociației pentru Tratatul Nord-Atlantic până în 2017, iar în prezent este Distinguished Visiting Research Fellow la Universitatea Națională de Apărare din Washington, Senior Fellow la Institute for Statecraft din Londra, director al Europa Analytica din Țările de Jos și Fellow al Institutului Canadian pentru Afaceri Globale. Este, de asemenea, fondator și președinte al Alphen Group, un do-thank strategic la nivel înalt.
***
New Strategy Center este un think tank românesc fondat în 2015, care își desfășoară activitatea în domeniul relațiilor internaționale, securității și al apărării. Acesta organizează diverse evenimente și editează studii de specialitate, mai ales pentru a promova importanța strategică a regiunii Mării Negre și a zonei Balcanilor.
Detalii privind activitatea NSC se găsesc accesând: https://www.newstrategycenter.ro/home/.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News