La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Captură video cu primul zbor al Kaan, în Turcia, avionul de generația a 5-a dezvoltat de industria turcă. Photo source: SavunmaSanayiST.com
Captură video cu primul zbor al Kaan, în Turcia, avionul de generația a 5-a dezvoltat de industria turcă. Photo source: SavunmaSanayiST.com

Pe data de 21 februarie 2024 în Turcia a avut loc zborul inaugural al Kaan, primul avion de generația a 5-a dezvoltat de industria turcă. O performanță uriașă în contextul în care puține state se pot lăuda cu construcția unor asemenea avioane de luptă. Însă e un scenariu realist producția în masă a Kaan?

Kaan, cunoscut și sub denumirea de TF-X (Turkish Fighter - Experimental) e de departe cel mai ambițios program din istoria industriei de apărare din Turcia.

În luna decembrie a anului trecut presa turcă anunța că pe data de 27 decembrie 2023 industria aeronautică a Turciei va bifa un moment istoric: Primul zbor al avionului Kaan, primul avion de luptă de generația a 5-a produs de turci. Momentul a fost amânat însă, iar zborul a avut loc pe data de 21 februarie 2024, după finalizarea a unor noi serii de teste.

Gurile rele spuneau atunci că probleme ar fi fost la nivelul motorului. 

Cert e că avionul a zburat fără probleme timp de 13 minute, momentul fiind surprins și pe imagini video prezentate de DefenseRomania la vremea respectivă.

 

La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan și de ce turcii au prima mare problemă după ce euforia momentului istoric a trecut

 

2. Prezentare... (kaan-turcia-avion-generatia-a-v-a_34098900.jpg)

Prezentarea oficiala a avionului de luptă de generația a V-a TF-X, botezat acum KAAN. Sursa foto: Turkish Aerospace Industries (TAI)

Kaan a zburat așadar preț de 13 minute. Avionul turc de generația a 5-a a atins o viteză de 426 kilometri pe oră și a zburat la o altitudine de 2.438 de metri altitudine (8.000 ft).

Producția în masă e programată să înceapă în 2028. Dar se naște întrebarea: E Kaan o pălărie prea mare?

Turcii au fost pe bună dreptate euforici după momentul istoric în care Kaan a zburat pentru prima dată. Însă publicația Daily Sabah analizează provocările majore cu care se va confrunta industria turcă în ceea ce privește producția de masă. 

În primul rând, arată experții citați de cotidianul turc, marea provocare va fi pe partea de motorizare. Iar motorul e componenta principală a avionului.

Turkish Aerospace Industries (TAI) a echipat Kaan cu două motoare F110 produse de americanii de la General Electric. Tocmai din acest motiv în contextul tensiunilor geopolitice dintre Turcia și SUA americanii pot foarte ușor să pune bețe în roate proiectului mai ales în contextul în care Kaan ar intra pe piața externă în special în zona Orientului. O eventuală sancțiune pentru a bloca vânzarea motoarelor F110 către turci ar fi o lovitură crâncenă pentru proiect.

Turcii sunt însă optimiști și amintesc că industria a reușit să producă rachete, elicoptere sau drone de ultimă generație inclusiv pe partea de motoriazare. Ei reamintesc că în momentul în care SUA au pus presiune pentru a achiziționa Patriot, Ankara nu doar că nu a cedat și a ales S-400 rus, dar a început să producă propriile sisteme Siper-2.

Supraviețuirea proiectului pe termen lung va depinde mult și de statele partenere și statele care vor intenționa să intre în program sau să achiziționeze avioanele turce de generația a 5-a. Statele arabe sau puterile emergente din așa-zisul Sud Global ar putea susține Turcia în finalizarea programului și începerea producției de masă într-o formă sau alta, fie că vorbim de motoarele americane fie alt tip de motorizare pentru Kaan. 

Cert e că timpul va decide care va fi soarta avionului Kaan, primul avion de generația a 5-a dezvoltat de industria de apărare din Turcia.

Programul Kaan e menit să înlocuiască avioanele F-16, dar acest lucru se va face treptat, începând cu 2030, astfel încât Ankara caută soluții pentru a achiziționa măcar un număr limitat de avioane noi și a le moderniza pe altele.

CITEȘTE ȘI: Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel