La 20 de ani de la aderarea la NATO, România are certitudinea că e de partea sigură a zidului. Geoană: Țara noastră este respectată, influentă, iar vocea noastră contează

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO

România se află, practic, la o generație distanță de momentul aderării - 20 de ani în care ne-am croit un profil de stat pivot în regiune.

La fel ca în cazul Poloniei, Bucureștiul este unul dintre capetele de pod ale Alianței Nord Atlantice în Flancul său Estic, iar punctele forte ale țării noastre rămân aceleași de peste două decenii: stabilitate, predictibilitate și securitate, într-o regiune cuprinsă de foc.

Aderarea la NATO a fost practic cel mai important obiectiv de politică externă a României, alături de intrarea în Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu SUA.

La peste 20 de ani de la începerea drumului către aceste trei obiective, opțiunea strategică din anii 90 se dovedește alegerea corectă, mai ales dacă privim comparativ cu statele care nu au avut privilegiul de a fi parte din structurile euroatlantice (R. Moldova, Georgia sau Ucraina).

Poziția României este, într-adevăr, mai consolidată decât oricând, lucru subliniat și de Secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, cel care, din poziția de ministru de externe al României, a participat la ridicarea drapelului României, ca nou membru al Alianței, pe 2 aprilie 2004.

”Da, România este astăzi în siguranță, în cadrul celei mai puternice alianțe din istoria umanității! 

La 20 de ani de la aderarea României la NATO, sunt convins că și generațiile viitoare vor continua să ducă mai departe, cu mândrie, steagul românesc, aici, la sediul NATO din Bruxelles”.

Vocea României este ascultată și contează la NATO, mai arată secretarul general adjunct al Alianței. ”Românii trebuie să știe că aici, la NATO, inclusiv prin poziția pe care o ocup eu, la vârful Alianței, țara noastră este respectată, este influentă, iar vocea noastră contează și este ascultată”, arată secretarul general adjunct al Alianței, într-o postare pe Facebook.

Amintim că România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002, împreună cu alte șase state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA.

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel