Publicitate
Poliția franceză a emis o declarație marți conform căreia Durov „se confruntă cu acuzații de necooperare în legătură cu infracțiuni cibernetice și financiare pe Telegram”. Potrivit Reuters, miliardarul se află în prezent în arest, care a fost prelungit duminică până miercuri.
Procurorul din Paris Laure Beccuau a precizat ulterior că Durov este cercetat sub suspiciunea a 12 infracțiuni. Acestea se referă, printre altele, la managementul platformei Telegram, care „permite tranzacții ilegale și spălarea banilor, deținerea și distribuirea de pornografie infantilă sau infracțiuni legate de droguri”. Cu alte cuvinte, polițiștii îl acuză pe Durov de moderarea insuficientă a Telegramului.
Ce argumente are Kremlinul - Libertatea de exprimare
Arestarea creatorului Telegram nu a picat deloc bine în Rusia. Deși Durov nu mai e cetățean rus (are cetățenie franceză și emirateză), oficialii ruși sunt brusc preocupați de soarta celui care deține secretele informatice din spatele aplicației Telegram.
Kremlinul a izbucnit după două zile de tăcere și a avertizat Parisul împotriva „încercărilor de intimidare” a fondatorului Telegram.
Ministrul de externe Serghei Lavrov a fost cel mai direct: „Relațiile cu Parisul la cel mai de jos punct”.
Culmea, Moscova denunță poziția „pe care Parisul o adoptă cu privire la probleme precum libertatea de exprimare, libertatea de a difuza informații și, în general, pe probleme legate de respectul pentru profesia de jurnalist”. O aluzie la neacreditarea jurnaliştilor ruşi la Jocurile Olimpice.
Potrivit lui Lavrov, arestarea a avut loc la „sfatul unui terț”, cu scopul aparent de a fura de la fondatorul Telegram cheile de criptare ale aplicației.
A reacționat și ambasada Rusiei din Franța, care a declarat că a cerut acces consular la Durov, deși nu a existat o astfel de solicitare din partea reprezentanților săi, potrivit agenției de presă Interfax. Un reprezentant al Telegram și Durov a refuzat să comenteze această informație.
Propaganda Moscovei despre arestarea lui Durov continuă cu declarațiile președintelui Dumei, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, Vjacheslav Volodin, care susține că Statele Unite sunt în spatele arestării: „Telegram este una dintre puținele și, în același timp, cele mai mari platforme de internet de pe pe care Statele Unite nu au nicio influenţă. În ajunul alegerilor prezidențiale din SUA, este important ca Joe Biden să obțină controlul asupra Telegramului”.
Ironia situație este că în 2014, Moscova l-a forțat pe Durov să renunțe la controlul primei sale creații, VKontakte, „Facebookul rusesc”. După ce Durov a părăsit Federația și a creat Telegram, Kremlinul i-a cerut cheile de criptare ale aplicației de mesagerie. Și în 2018, când Durov a refuzat, a încercat să blocheze aplicația înainte de a renunța. În mod paradoxal, de atunci, Telegram a devenit platforma privilegiată nu doar a presei și jurnaliştilor independenţi, ci şi a politicienilor, propagandiştilor şi bloggerilor pro-guvernamentali şi chiar un canal de comunicare militar în aceste treizeci de luni de conflict din Ucraina.
Panică la Moscova
Cel 50 de călătorii ale lui Durov la Moscova rămân învăluite în mister, dacă nu chiar suspecte. Examinând o bază de date recent scursă de serviciile de frontieră, iStories a constatat, de exemplu, că Durov a vizitat Rusia de peste 50 de ori după 2014: mai exact, de cel puțin 41 de ori între mai 2015 și sfârșitul anului 2017 și încă 10i între 2020 și octombrie 2021. Suspiciunea este că, în timpul călătoriilor sale, ar fi putut întâlni autoritățile ruse.
Acum există temeri că Durov ar putea furniza informații sensibile pentru Moscova țărilor occidentale, în ciuda cuvintelor șefului serviciului rus de informații externe, Serghei Narîshkin: „Ma aștept ca Durov să nu facă acest lucru”. Declarațiile șefului SVR aduc mai mult cu o dorință decât cu o certitudine.
Pentru bloggerul Andrei Medvedev, Telegram a devenit acum „serviciul principal de mesagerie” al conflictului din Ucraina, o „alternativă la comunicațiile militare clasificate”. Nu este o coincidență că directorul RT TV , fostul Russia Today, Margarita Simonian , a invitat rușii să-și elimine corespondența sensibilă din aplicație.
Reacționând și el la arestarea lui Durov, jurnalistul rus Aleksander Sladkov a spus că armata rusă folosește aplicația Telegram pentru jumătate din comunicațiile sale și că trebuie creată „urgent” o alternativă, notează publicația americană Newsweek.
Bloggerul militar rus Alexei Sukonkin a reacționat spunând că arestarea lui Durov ridică o serie de probleme care trebuie rezolvate imediat. „Telegrama este în prezent... baza comunicațiilor militare”, a scris el.
Canalul rus Telegram pro-război Ribar, fondat de Mihail Zvinchuk , un fost angajat al Ministerului rus al Apărării, a subliniat în mod similar că Telegram a devenit cam principalul mijloc de control al unităților din zona (războiului ucrainean).
Cum va lupta Armata rusă fără Telegram?
Politico raportează, de asemenea, despre „starea de asediu” din Rusia, afirmând că armata rusă folosește pe scară largă aplicația pentru a comunica pe câmpul de luptă din cauza problemelor legate de implementarea propriului sistem de comunicații securizate.
De asemenea, Telegram este principalul mijloc de comunicare pentru bloggerii și mass-media militare pro-război, precum și pentru milioane de ruși obișnuiți. „Practic l-au reținut pe șeful de comunicații al armatei ruse”, a anunțat canalul bloggerilor militari ruși Povernutie na Z Voine (Recenzii despre Războiul Z) într-o postare pe Telegram.
Bloggerii militari ruși, sau „blogerii Z”, „sunt îngroziți”, susține scriitorul Ivan Filippov, care monitorizează propaganda pe rețeaua de socializare. Pentru ei, spune el, orice acces al serviciilor secrete occidentale la Telegram ar fi „un dezastru absolut”.
„Arestarea lui Durov ar putea fi asemănătoare cu încălcarea britanică a codului Enigma în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: Telegram este singurul mesager al armatei ruse. Toate mesajele lor ar putea cădea în mâinile Occidentului”, crede Anton Gerashchenko, fost consilier al ministrului ucrainean al Afacerilor Interne.
Cunoscutul analist militar american Rob Lee a comentat: „Telegram este principala rețea socială prin care sunt difuzate informații open source despre război. Acestea includ filmări, dar și opinii și analize din surse militare ruse și ucrainene. O schimbare semnificativă a politicii Telegram ar putea avea un efect semnificativ asupra domeniului informațional pentru acest război”.
Născut la Sankt Petersburg, Durov a fost supranumit „ Marc Zuckerberg al Rusiei” după ce a co-fondat cea mai populară rețea de socializare din Rusia, VKontakte (VK), în 2007. El a fugit din Rusia în 2014 și a vândut compania, după ce a refuzat să se conformeze cerințelor agenției de securitate de a partaja datele anumitor utilizatori VK ucraineni, a spus el. Averea sa în criptomonede i-a permis apoi să călătorească și să finanțeze Telegram înainte de a se stabili în Dubai. În prezent, deține dublă cetățenie franceză-emirată. Forbes îi estimează averea netă la 15,5 miliarde de dolari.
În același timp, au existat afirmații ale unor critici că Kremlinul ar putea avea încă legături cu Telegram. Putem să speculăm că platforma Telegram nu ar fi putut funcționa în Rusia fără o înțelegere cu regimul de la Kremlin.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News