Mesajul a fost predat joi la Havana de un înalt demnitar, potrivit unui scurt comunicat oficial, informează France Presse. Textul, al cărui conţinut nu a fost dezvăluit, a fost remis de vicepreşedintele Partidului Muncitoresc nord-coreean Ri Su Yong lui Raul Castro, prim-secretar al Partidului Comunist din Cuba (PCC), potrivit unor imagini ale televiziunii oficiale cubaneze.
'În timpul acestei întâlniri amicale, legăturile tradiţionale de prietenie şi relaţiile excelente dintre popoare, partide şi guverne' au fost subliniate, potrivit telejurnalului. Cuba şi Coreea de Nord au legături politice strânse şi Havana se pronunţă permanent în favoarea unei rezoluţii negociate a crizei în Peninsula Coreea.
La 12 iunie la Singapore, Kim Jong-nn s-a întâlnit cu preşedintele american Donald Trump cu ocazia unui summit istoric în care Phenianul a promis o denuclearizare completă a peninsulei, iar Washingtonul a decis suspendarea manevrelor militare în regiune. După o apropiere istorică între 2014 şi 2016, relaţiile dintre Cuba şi Statele Unite au devenit tensionate după venirea la putere a lui Donald Trump, care a intensificat embargoul impus Havanei din 1962.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News