Forțele Aeriene Egiptene au achiziționat rachete supersonice aer-sol Kh-31 pentru a le implementa pe avioanele MiG-29. Rachetele apar într-o fotografie publicată de către purtătorul de cuvânt al președintelui Egiptului Abdel Fattah el-Sisi pe 19 octombrie.
Fotografia îl prezintă pe președintele Sisi împreună cu personal din cadrul Forțelor Aeriene Egiptene, informează janes.com. În spatele acestora este un MiG-29M2 iar în imediata apropiere se află două rachete Kh-31.
Potrivit sursei citate nu este stabilită încă cu exactitate versiunea rachetelor, dar acestea pot ajunge la o distanță de până la 250 km când sunt lansate de la o altitudine mare.
O versiune diferită a fotografiei publicată în media a arătat ceea ce părea a fi un alt tip de rachetă, dar imaginea nu era suficient de clară pentru a identifica cu precizie racheta.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News