Polițistul răpit de către forțele de securitatea de la Tiraspol este Andrei Amarfi și activează în sistemul polițienesc de 24 de ani, iar în prezent deține funcția de ofițer principal al Serviciului interacțiune comunitară al Secției securitate publică a IP Florești, care temporar locuiește la părinții săi în satul Sănătăuca, Florești, potrivit portalului potrivit Deschide.md.
Acesta a fost răpit de către Securitatea Statului al republicii separatiste din Transnistria. Serviciul securității este condus de Vladimir Antiufeev, un genera rus fost ofițer KGB.
Solicitat telefonic, Ion Mămăligă, șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, a confirmat incidentul și a declarat că în prezent se interprind toate măsurile pentru a identifica locul aflării polițistului, dar și pentru eliberarea acestuia.
Ca reacție la incidentul grav petrecut ieri, lliderul Platformei Demnitate și Adevăr Andrei Năstase a declarat că această acțiune are drept cauză abordările iresponsabile și extrem de periculoase ale președintelui Igor Dodon în problematica transnistreană. În acest sens, Platforma DA a cerut demisia demisia ministrului de Interne, Pavel Voicu, și a directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Esaulenco.
Năstase cere convocarea urgentă a Consiliului Suprem de Securitate
„Lipsa de reacție a Ministerului de Interne și a ministrului de interne, a directorului SIS și mai ales a președintelui țării, în calitatea sa de președinte al Consiliului Suprem de Securitate, într-o chestiune de securitate națională și siguranță personală a cetățenilor R. Moldova în zona de securitate, demonstrază că instituțiile abilitate ale statului sunt lipsite de autoritate și complet nefuncționale. Acest lucru are drept cauză abordările iresponsabile și extrem de periculoase ale președintelui Igor Dodon în problematica transnistreană și vasalitatea acestuia față de interesele străine țării noastre manifestată prin promovarea proiectului de federalizare, numit și „Bolishoi paket”.
Cerem convocarea Consiliului Suprem de Securitate a statului, o informare publică autorizată din partea instituțiilor vizate, precum și demisia imediată a ministrului de Interne, Pavel Voicu, și a directorului SIS, Alexandru Esaulenco. În caz contrat Fracțiunea parlamentră Platforma DA are mandat deplin să ceară convocarea de urgență a Biroului Permanent al Parlamentului și a ședinței Legislativului în vederea examinării moțiunii împotriva ministrului Afacerilor de Interne și a votului de neîncredere acordat directorului SIS”, a declarat Năstase în cadrul conferinței.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News