Karina Ţurcan, moldoveanca acuzată de spionaj în Rusia: Oferea informații SIS-ului din R. Moldova, iar acesta le transmitea către NATO

S.I. Catalin |
Data publicării:

Fostul manager de top al Inter RAO, Karina Țurcan, condamnată pentru spionaj în Rusia, a transmis informații serviciilor speciale ale Republicii Moldova, iar acestea le transmiteau serviciilor speciale NATO. Acest lucru este relevat în textul sentinței, citat de TASS.

Potrivit datelor anchetei, Țurcan, având pseudonimul Karla, a fost atrasă în cooperarea cu SIS din R. Moldova cu care a menținut contacte și a avut întâlniri personale cu reprezentanții serviciului, transmițând informații clasate. „Acest serviciu, evaluând foarte înalt informatorul și referindu-se la acesta ca la o sursă importantă de informații, informa unitățile NATO și serviciile speciale ale altor state”, se menționează în document, potrivit Deschide.md.

De asemenea, se spune că, ca urmare a măsurilor desfășurate de FSB din Rusia, au fost obținute copii ale a cinci foi din dosarul personal al agentului Karla, care este o anchetă întocmită de colonelul A. Popescu, din 18 august 2004 și care conține o fotografie a Karinei Țurcan și datele sale complete de identificare, numele, prenumele și patronimicul, data și locul nașterii, naționalitatea și cetățenia, locul de reședință, educația și locul de muncă.

Karina Ţurcan a fost acuzată de transmiterea către Serviciul de Informaţii şi de Securitate al Republicii Moldova (SIS) a conţinutului unor scrisori clasificate ale Ministerului Energiei rus.

Ţurcan, care şi-a susţinut nevinovăţia, a fost arestată în iunie 2018 şi condamnat în 2020 la 15 ani de închisoare pentru spionaj.

Amintim că, la începutul anului 2020, Ţurcan s-a adresat preşedintelui rus Vladimir Putin cu rugămintea efectuării unei anchete independente în cazul său, atrăgându-i atenţia că întregul ei dosar se bazează pe date fabricate. Ea afirma atunci că acuzarea se baza pe câteva documente.

Primul reprezenta o copie xerox a unei investigaţii efectuate de un agent al SIS, care conţinea date personale ce se potriveau cu datele lui Ţurcan.

,,Este o copie greu lizibilă, din care parţial lipsesc pagini: sunt datele mele de bază, care pot fi colectate despre oricare dintre noi: adresă, educaţie'', susţinea ea, indicând că era vorba de un formular care putea fi descărcat şi de pe internet.

Un al doilea document era compus din presupuse interceptări ale serviciilor secrete ruse ale unor informaţii care ar fi fost transmise de SIS la biroul NATO, declara Ţurcan cu acel prilej, explicând că din nou era vorba despre nişte copii xerox greu lizibile în limba engleză, care ar fi reprezentat - conform acuzării - traducerea exactă a unor scrisori confidenţiale ale ministrului energiei rus, Aleksandr Novak, şi adjunctului său, Anatoli Ianovski.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel