Kadîrov a refuzat să se întâlnească cu militarii ceceni eliberați de ucraineni. „Un luptător cecen nu trebuie să ajungă prizonier”

Forțele speciale cecene
Forțele speciale cecene

Pe 10 aprilie, Rusia și Ucraina au efectuat luni un schimb major de prizonieri, 106 prizonieri de război ruși fiind eliberați în schimbul a 100 de ucraineni, după cum au declarat ambele părți, în timp ce surse ucrainene semnalează desfășurarea unui nou schimb de prizonieri în ultimele zile. Printre prizonierii ruși eliberați de ucraineni s-au aflat și cinci militari ceceni.

Însă președintele cecen Ramzan Kadîrov a refuzat să se întâlnească cu cei cinci militari reveniți la Groznî, cărora le-a pus la îndoială determinarea de a lupta și pe care i-a îndemnat să se întoarcă pe front cât mai repede.

„Cred că un soldat cecen nu ar trebui să aibă niciun motiv să fie capturat. Scuzele pot fi diferite, dar oricum ar fi, războinicul trebuie să demonstreze că nu a avut altă opțiune. Și trebuie să demonstreze asta revenind în prima linie.

De aceea nu m-am întâlnit cu cei repatriați. Aceasta este o chestiune de onoare nu numai pentru un luptător individual, ci și o chestiune de onoare pentru întreaga unitate, întreg regimentul în care servesc luptătorii. Să demonstreze că nu au evitat lupta, că nu le-a fost frică să întâlnească inamicul și nu au căutat o oportunitate să depună armele și să scape de gloanțe”, a scris Kadîrov pe canalul său de Telegram.

Acesta l-a dat ca exemplu pe luptătorul Kirgiz Musihanov, care, potrivit acestuia, a fost rănit, capturat, întors în țară, după care „a revenit în plină luptă” ca parte a forțelor speciale Akhmat.

 

Kadîrov vrea ca cecenii eliberați să se întoarcă imediat pe front

 

Kadîrov a precizat că totuși „captivitatea nu este o crimă”, iar autoritățile cecene „sunt bucuroase că luptătorii au supraviețuit”. Potrivit acestuia, cu o oră înainte de a fi luați prizonieri, militarii au raportat că au rămas fără muniție.

„Dar fiecare războinic nu trebuie să tragă la întâmplare, ci trebuie să se gândească la fiecare lovitură, să aibă grijă de fiecare cartuș. Îmi dau seama că și asta este vina mea, că nu au fost suficient de pregătiți pentru o astfel de situație și nu au înțeles pe deplin că un luptător ar trebui să-și planifice încărcătura de muniție

. Dar acum băieții au șansa să-și demonstreze lor înșiși, camarazilor lor, comandantului și întregii țări că acesta a fost un pas forțat. Ca jurământ, datorie și cinste mai presus de toate!”, a continuat Kadîrov revenind la ideea sacrificiului total.

Președintele parlamentului cecen, Magomed Daudov, a informat cu o zi înainte că Zelim Ismailov, Zhabrail Yunuev, Apti Tasuev, Salakh Gaytamirov și Tamirlan Khamidov s-au întors din captivitate după ce au fost luați prizonieri pe 14 decembrie 2022. Potrivit lui Daudov, militarii „și-au exprimat recunoștința pentru eliberare și disponibilitatea de a se întoarce în zona de operații după primirea ordinului”.

CITEȘTE ȘI: Războiul cecenilor în Ucraina: Kadîroviți vs. dudaeviți. Reislamizarea Caucazului de Nord, o consecință a putinismului

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel