,,Statele Unite sunt pregătite să ajute ambele părţi să realizeze acest obiectiv istoric", a scris Bolton într-un mesaj postat pe Twitter.
Met with President Hashim Thaci of Kosovo today at the White House. We agreed the time is now for Kosovo and Serbia to reach an agreement. The U.S. stands ready to help both parties achieve this historic goal.
— John Bolton (@AmbJohnBolton) 27 noiembrie 2018
Preşedintele Kosovo Hashim Thaci şi-a exprimat, de asemenea, optimismul după întrevedere şi i-a mulţumit responsabilului american pentru "sprijinul deplin pe care îl are Kosovo în cadrul administraţiei sale", relatează dpa.
,,Am convenit că există o şansă istorică de dialog pentru ambele ţări care nu ar trebui ratată", a spus Thaci, adăugând că acest lucru va ajuta la eforturile fostei provincii sârbe de a adera la NATO, ONU şi UE.
Întâlnirea a survenit la o zi după ce Thaci s-a întâlnit cu secretarul de stat american Mike Pompeo, care a încurajat Kosovo să "profite de această oportunitatea unică de a ajunge la o înţelegere istorică globală cuprinzătoare cu Serbia", în cadrul unui proces de dialog facilitat de UE, a declarat purtătorul de cuvânt Heather Nauert.
Pompeo a cerut de asemenea Pristinei să anuleze taxele vamale aplicate la importurile din Serbia săptămâna trecută, ca răspuns la campania acestei ţări de a menţine Kosovo în afara Interpol. Kosovo a crescut miercurea trecută cu 100% taxele vamale aplicate produselor sârbeşti, a doua zi după ce a ratat din nou aderarea la organizaţia internaţională de poliţie Interpol din cauza "campaniei feroce" a Serbiei, notează AFP.
,,Normalizarea relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia este singura cale clară pentru a înlesni integrarea ambelor ţări în comunitatea statelor occidentale", se arată într-un comunicat.
Kosovo, cu o populaţie majoritar albaneză, aproximativ 90%, şi-a declarat unilateral independenţa de Serbia în 2008. Independenţa Kosovo a fost recunoscută de mari puteri occidentale, dar nu şi de Serbia, care continuă să revendice suveranitatea asupra regiunii.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News