John Bolton, discuţii la Kiev despre importanţa strategică a Marii Neagră şi consolidarea relaţiilor ucraineano-americane

S.I. Catalin |
Data publicării:
Consilierul pe probleme de securitate natională al președintelui Statelor Unite, John Bolton
Consilierul pe probleme de securitate natională al președintelui Statelor Unite, John Bolton

Secretarul Consiliului Naţional de Securitate și Apărare (CNSA) al Ucrainei, Oleksandr Danylyuk, a avut o întâlnire cu consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton. Potrivit serviciului de presă al CNSA, cei doi au discutat despre intensificarea relațiilor dintre Ucraina și Statele Unite în domeniul securității, potrivit Ukrinform.

Oleksandr Danylyuk și-a exprimat recunoștința față de John Bolton și partenerii americani pentru susținerea activităților echipei președintelui Volodymyr Zelensky. "Cooperarea noastră deschide multe perspective pentru ambele țări", a spus el.

După cum a raportat Ukrinform, Bolton a ajuns astăzi, 27 august la Kiev.

Potrivit Ambasadei SUA în Ucraina, Bolton a ajuns la Kiev „pentru a sublinia sprijinul SUA pentru suveranitatea, integritatea teritorială și calea euro-atlantică a Ucrainei".

Într-un interviu în exclusivitate pentru postul nostru de radio, la Kiev, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui american Donald Trump, John Bolton, a răspuns câtorva întrebări legate de relația cu Rusia și de politica americană la Marea Neagră, potrivit moldova.europalibera.org.

Domnul Bolton a repetat ca administrația Trump a avut o politică fermă față de Rusia și că a impus o mulțime de sancțiuni împotriva autorităților de la Moscova:

„Cred ca administrația Trump a impus sancțiuni uriașe împotriva Rusiei, pentru o mulțime de motive: folosirea de arme chimice împotriva familiei Skripal din Marea Britanie, sancțiuni economice, expulzarea unor diplomați ruși, închiderea unor facilitați pe care le foloseau diplomații ruși, am impus sancțiuni pentru o mulțime de alte motive, sancțiuni împotriva unor oficialități de rang înalt, precum omologul meu din Rusia, și am făcut pași care au avut într-adevăr un impact important asupra economiei ruse. Dacă privești măsurile pe care noi le-am luat, cred că, făcând socoteala, e foarte clar că noi am pus sancțiuni mai importante asupra Rusiei decât Uniunea Europeană."

În legătură cu politica americană la Marea Neagră, John Bolton, consilierul președintelui american pentru securitate națională, a fost fără echivoc:

„La Marea Neagră sunt aliați ai noștri în NATO și noi ne așteptăm să vedem că va fi păstrat accesul liber la Marea Neagră pentru toate statele din regiune care folosesc Marea Neagră - la fel cum vrem să fie și în Marea Baltică, și în zona arctică, și acestea sunt subiecte în care avem discuții dificile cu rușii (...) Statele Unite își vor apară interesele în întreaga lume și cele ale aliaților noștri."

John Bolton a precizat și că: „Statele Unite au un interes strategic la Marea Neagră, și cred că e foarte corect așa, și noi am vrea să vedem aici o Ucraină liberă și suverană și care își controlează întregul teritoriu".

John Bolton a spus și că ar fi posibilă o întrevedere între președintele Donald Trump și Volodimir Zelenski în Polonia, dar nu a avansat nicio dată.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel