Joe Biden vrea să limiteze transferurile de echipament militar către poliţie

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, urmează să semneze marţi decrete pentru restricţionarea închisorilor private şi a transferurilor de echipamente militare către forţele de ordine locale, afirmă o sursă a agenţiei Reuters.

Ordinele executive respective fac parte dintr-un plan mai amplu al noului guvern american de a anula efectele unor politici controversate ale fostului preşedinte Donald Trump, de a reforma sistemul judiciar penal şi de a combate inechităţile rasiale, arată agenţia.

Reprezentanţi ai Casei Albe şi ai ministerului justiţiei nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Unele acţiuni ale administraţiei Biden vor reinstitui politici aflate în vigoare în mandatul predecesorului lui Trump, Barack Obama, arată documentul de planificare transmis de preşedinţie democraţilor din Congresul SUA.

După ce un adolescent de culoare a fost împuşcat mortal de poliţie la Fergusson, în statul Missouri, în 2015 - incident care a provocat indignare în opinia publică - Obama a limitat programul federal de transfer al unor echipamente militare către poliţie. 

Politica respectivă restricţiona tipurile de echipamente care pot fi primite de departamentele de poliţie şi cerea justificarea necesităţii unor dotări, cum ar fi elicopterele, căştile pentru intervenţii la manifestaţii sau grenadele cu efect luminos şi sonor, aşa-numite "flash-bang".

Şi reducerea utilizării penitenciarelor private datează din mandatele lui Obama, când politica în acest sens a fost susţinută de Sally Yates, la vremea respectivă adjunctă a procurorului general al Statelor Unite.

Anul trecut, uciderea unor suspecţi de culoare, inclusiv George Floyd (în mai, la Minneapolis) a declanşat un val de proteste de stradă în multe state americane. Incidentul din Minnesota a reintensificat cererile de reformă pentru eradicarea rasismului sistematic al poliţiei şi justiţiei.

Potrivit Reuters, Biden pregăteşte şi alte decrete, inclusiv referitoare la deciziile procuraturii şi sentinţele instanţelor sau la procesul de votare şi la drepturile civile.

Documentul consultat de agenţie nu oferă detalii despre ordinele executive respective, afirmând că acestea "urmează să fie stabilite". Biden a promis însă în trecut că va reduce utilizarea sentinţelor minime obligatorii - de asemenea, o politică din perioada preşedinţiei lui Obama, anulată în mandatul lui Trump.

Activiştii pentru drepturile omului au mai insistat şi pentru încetarea practicii pedepsei cu moartea pentru infracţiuni federale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel