În cadrul unei convorbiri telefonice, Biden i-a declarat omologului său că susţine ''suveranitatea şi integritatea teritorială'' a Ucrainei, a explicat Jake Sullivan, cu câteva zile înainte de summit-ul dintre preşedintele SUA şi preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Agerpres.
"Aşteaptă cu nerăbdare să-l primească la Casa Albă în această vară", a adăugat el.
La începutul lunii mai, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a reafirmat cu ocazia unei vizite la Kiev, sprijinul Washingtonului faţă de Ucraina, aflată de şapte ani într-un război cu separatiştii proruşi şi într-un context de nouă intensificare a tensiunilor cu Rusia.
”Mă aflu aici dintr-un motiv foarte simplu, acela de a reafirma cu putere, în numele preşedintelui (Joe) Biden (...) angajamentul nostru în favoarea suveranităţii Ucrainei, a integrităţii teritoriale şi independenţei sale”, declara atunci Blinken.
Adresându-se omologului său ucrainean Dmitro Kuleba, Antony Blinken a insistat pe voinţa Statelor Unite de a ajuta ”să vă consolidaţi democraţia, să construiţi instituţii şi să faceţi să avanseze reformele împotriva corupţiei”, dosar în care americanii şi europeni aşteaptă de mai mulţi ani progrese tangibile.
La rândul său, ministrul ucrainean a subliniat că ”apreciază cu adevărat” ajutorul primit începând din 2014, de la revoluţia care l-a alungat de la putere pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici. Aceasta a fost urmată de anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi de declanşarea războiului din estul Ucrainei cu separatiştii proruşi.
Conflictul cu separatiştii proruşi din estul Ucraina s-a soldat din 2014 până în prezent cu circa 13.000 de morţi.
Cele două republici separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, şi-au proclamat în mod unilateral independenţa în 2014 după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă.
Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi sprijină militar pe separatişti, dar Moscova dezminte, în pofida numeroaselor dovezi.
SUA au acordat Ucrainei, între 2014 și 2020, un ajutor de aproape două miliarde de dolari, destinați sprijinirii securității naționale, în contextul războiului din Donbas. Echipamentele destinate Ministerului Apărării au inclus rachete antitanc Javeline, lansatoare de grenade, puști cu lunetă, radare antibaterie pentru detectarea focului artileriei, sisteme de securizare a informațiilor, aparate de vedere pe timp de noapte, mașini blindate Humvee, drone tactice, echipament medical și sprijin de tratament etc.
De asemenea, SUA au contribuit semnificativ la refacerea unor importante obiective de infrastructură, printre care baza forțelor speciale navale ucrainene de la Oceakov.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News