Joe Biden a transmis primele semnale către China

Eduard Pascu |
Data publicării:

La o săptămână de la ceremonia de învestire a preşedintelui Joe Biden, noul executiv american a trimis deja mai multe avertismente Beijingului cu privire la expansionismul său în Marea Chinei, transmite joi AFP.

Preşedintele Joe Biden a reamintit miercuri, în dialogul cu prim-ministrul japonez Yoshihide Suga, 'angajamentul neclintit' al Statelor Unite de a proteja Japonia, inclusiv arhipelagul nelocuit Senkaku, denumit Diaoyu în limba chineză şi revendicat de Beijing, transmite Agerpres.

Un angajament reafirmat sâmbătă de şeful Pentagonului Lloyd Austin, care a declarat că 'Statele Unite continuă să se opună oricărei încercări unilaterale de a schimba status quo-ul în Marea Chinei de Est', potrivit Pentagonului.

Aceste mesaje indică faptul că noul executiv american nu intenţionează să întrerupă poziţia fermă faţă de China afişată de Statele Unite în timpul administraţiei Donald Trump.

Washingtonul respinge de mult timp revendicarea de către Beijing a aproape tuturor insuliţelor şi recifelor din Marea Chinei de Sud în defavoarea ţărilor riverane (Malaezia, Vietnam, Filipine, Brunei), dar fostul secretar de stat Mike Pompeo a crescut presiunea asupra Chinei în luna iulie, când a declarat că aceste revendicări sunt 'complet ilegale'.

Un alt semnal clar adresat Chinei au fost numeroasele convorbiri telefonice ale şefului Pentagonului cu aliaţii asiatici ai SUA după preluarea funcţiei vineri.

Lloyd Austin a cerut ministrului australian al apărării, Linda Reynolds, să reafirme importanţa păstrării Pacificului 'liber şi deschis, pe baza legilor şi a normelor internaţionale existente, într-o regiune lipsită de comportamente rău intenţionate'.

Şeful Pentagonului a discutat, de asemenea, cu omologul său sud-coreean, Suh Wook, pentru a reafirma 'importanţa unei cooperări strânse între cele două ţări şi o ordine internaţională bazată pe reglementări', o aluzie la revendicările teritoriale ale Beijingului.

Austin l-a sunat miercuri pe ministrul indian al apărării Rajnath Singh, un alt semn al continuităţii strategiei americane de a-şi consolida legăturile cu ţările ale căror relaţii cu Beijingul sunt cele mai tensionate, în încercarea de a controla expansionismul chinez.

Relaţiile dintre China şi India sunt afectate după conflictul de la frontieră din luna mai, în regiunea himalayană din Ladakh, în care au murit cel puţin 20 de persoane.

Austin 'a remarcat progresele importante realizate în relaţiile dintre Statele Unite şi India şi s-a angajat să coopereze cu ministrul (indian) al apărării pentru a continua aceste progrese', a spus purtătorul de cuvânt al oficialului american, John Kirby.

Duminică, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a reafirmat că sprijinul SUA pentru Taiwan rămâne unul 'solid', un alt avertisment adresat Beijingului, care consideră insula o provincie chineză şi ameninţă să o ia înapoi cu forţa în cazul unei proclamări oficiale a independenţei sau a unei intervenţii străine.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane a denunţat 'încercările de intimidare' ale Beijingului, mai multe avioane chineze pătrunzând în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului.

În acelaşi timp, portavionul american USS Theodore Roosevelt a început o misiune pe care numit-o 'libertate de navigaţie' în Marea Chinei de Sud, prima misiune după sosirea la Casa Albă a preşedintelui Joe Biden.

Aceste patrule ale navelor de război americane în zonele disputate irită, de obicei, Beijingul.

Este de aşteptat ca Lloyd Austin, care a făcut din combaterea pandemiei de COVID-19 prioritatea numărul unu a Pentagonului, să îşi limiteze călătoriile în străinătate în următoarele luni. Însă prima sa călătorie va fi probabil în Asia. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel