''Trebuie să fim pregătiţi ca acest lucru să dureze ani de zile', a spus Jens Stoltenberg, îndemnând ţările occidentale să acorde Kievului sprijin pe termen lung, ''chiar dacă costurile sunt ridicate'', nu numai în ceea ce priveşte sprijinul militar, ci şi din cauza creşterii preţurilor la energie şi alimente'.
Aceste costuri nu reprezintă nimic în comparaţie cu ceea ce ucrainenii trebuie să plătească în fiecare zi pe linia frontului, a declarat liderul Alianţei Atlantice.
În cazul în care preşedintele rus Vladimir Putin îşi va atinge obiectivele în Ucraina, aşa cum a făcut-o cu anexarea Crimeei în 2014, ''atunci va trebui să plătim un preţ şi mai mare'', a apreciat Stoltenberg. În acest context, el a îndemnat ţările din alianţă să continue livrările de arme către Kiev.
,,Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea ca Ucraina să fie capabilă să împingă trupele lui Putin afară din Donbas ar creşte'', a spus el. Această regiune din estul Ucrainei se află acum parţial sub controlul soldaţilor ruşi. Premierul britanic, Boris Johnson, care a vizitat vineri Kievul, a vorbit şi el despre necesitatea pregătirii pentru un război de lungă durată.
''Aceasta însemna să ne asigurăm că 'Ucraina primeşte arme, echipamente, muniţii şi instruire mai rapid decât invadatorul'', a scris Johnson într-un articol de opinie în Sunday Times, din Londra. 'Timpul este factorul vital', a scris el.
''Totul va depinde de faptul dacă Ucraina îşi poate consolida capacitatea de a-şi apăra solul mai repede decât îşi poate reînnoi Rusia capacitatea de atac''. Atacurile ruseşti s-au intensificat pe câmpurile de luptă din Ucraina, relatează Reuters.
Oraşul industrial Severodoneţk, o ţintă principală în ofensiva Moscovei pentru a prelua controlul total asupra Lugansk - una dintre cele două provincii care alcătuiesc Donbas - s-a confruntat din nou sâmbătă cu tiruri intense de artilerie şi rachete, în timp ce forţele ruseşti au atacat zonele din jurul său, a comunicat armata ucraineană.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News