Jandarmul care a căzut de pe cal în timpul paradei va fi anchetat pentru grave prejudicii de imagine aduse Jandarmeriei Române

Darius Muresan |
Data publicării:
Sursă foto: Captură Antena 3 @YouTube
Sursă foto: Captură Antena 3 @YouTube

Jandarmul care a fost protagonistul unuia dintre cele mai hilare momente ale paradei de 1 Decembrie din București, nefiind în stare să încalece pe cal, s-a ales cu dosar penal. 

Publicitate

Jandarmeria îl acuză de lipsa sincerității în declarații și-l va obliga să plătească prejudiciul de imagine provocat instiutuției, potrivit Realitatea Plus.

Sursa citată susține că, pe timpul cercetărilor interne, bărbatul nu și-a asumat faptele. Sesizarea a fost depusă la Parchetul Militar, unde procurorii militari anchetează acuzațiile privind încălcarea regulilor de însoţire şi securitate.

Printre variantele luate în calcul sunt cea a consumului de alcool, dar și cea a lipsei de instrucție.

Prima variantă este imposibil de dovedit direct, pentru că militarului nu i s-au recoltat probe de sânge după incident. De altfel, episodul nici n-ar fi atras atenția dacă n-ar fi fost filmat întâmplător și difuzat în spațiul virtual, conchide sursa citată.   

În scena desprinsă parcă dintr-o comedie se observă cum militarul face o mișcare prea bruscă în momentul în care încalecă, se dezechilibrează și cade, trăgând și calul după el. Imaginile nu mai au nevoie de comentarii. 

Youtube video image

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel