"Această iniţiativă reprezintă o confirmare a angajamentului companiei noastre, IVECO Defence Vehicles, cu privire la realizarea unor capacităţi naţionale de producţie, aferente vehiculelor care fac obiectul contractului deja în derulare cu Ministerul Apărării Naţionale", a declarat Bogdan Iuliade, director în cadrul IVECO, citat de agenția Agerpres.
Fabrica are o capacitate de 440 de vehicule pe an, are cinci linii de producţie şi o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Investiţia de la Petreşti este de 50 de milioane de euro şi este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de IVECO Defence.
"Această lucrare s-a făcut repede, bine, de oameni care au respectat toate înţelegerile pe care le-au făcut şi reprezintă un model despre cum trebuie să ne dezvoltăm. Să ne dezvoltăm pe baza investiţiilor, utilizând orice posibilitate care să creeze capacităţi de producţie, să aducă transfer tehnologic, să genereze capacitate de cercetare.
Practic, această investiţie este rezultatul unui contract încheiat între Armata Română şi firma IVECO, contract prin care Armata achiziţionează un număr important de autovehicule de la IVECO şi prin intermediul offsetului IVECO trebuie să producă parte din toate camioanele achiziţionate, un procent semnificativ, aici, în România", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, prezent la eveniment, a spus că s-a făcut o asociere între Consiliul Judeţean şi Primăria Petreşti pentru realizarea unei centuri ocolitoare a localităţii, investiţie în infrastructură care va veni în sprijinul activităţii fabricii.
La eveniment au mai participat ambasadorul Italiei la Bucureşti, Marco Giungi, şi alte oficialităţi judeţene.
Înzestrarea cu camioane Iveco pentru Armata României
Potrivit datelor Ministerului Apărării, România a atribuit în luna decembrie 2019 un contract companiei Iveco pentru fabricarea a 2.902 de camioane. Contractul prevede inițial 940 de camioane militare pentru Armată într-un prim lot, urmând ca ulterior, începând cu cel de-al 301-lea camion, acestea să fie produse în țara noastră.
În acest sens, Iveco s-a angajat să deschidă o fabrică în România.
Potrivit celor de la Iveco, Armata României va fi înzestrată cu autovehicule din gama Iveco High Mobility cu tracţiune 4X4, 6X6 şi 8X8, și 8x8 Prime Mover în 16 variante diferite. O treime dintre camioane vor fi dotate cu cabină blindată.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News