Italia dă tonul pentru ”a treia cale” în Europa? Guvernul Meloni ar putea lega ajutorul militar acordat Ucrainei de discuțiile de pace

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistemul de sănătate SAMP/T pe care italienii și francezii l-au livrat Kievului anul trecut / Kevin.b/Wikimedia
Sistemul de sănătate SAMP/T pe care italienii și francezii l-au livrat Kievului anul trecut / Kevin.b/Wikimedia

Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina începe să fie privit diferit de unele statele europene.

”Cămașa este mai aproape decât haina”. Înțelesul celebrului citat, atribuit unui scriitor din perioada Imperiului Roman, pare că e îmbrățișat tocmai de decidenții de la Roma, preocupați mai degrabă de situația economică internă și criza migratorie prin care trece Italia. Invadarea Ucrainei trece, treptat, la coada agendei de politică externă a guvernului Meloni.

Astfel, vorbind în fața parlamentului italian, ministrul italian al apărării Guido Crosetto a spus că în viitor ajutorul militar acordat Ucrainei ar trebui să fie legat de negocieri privind un „acord de pace”.

Crosetto leagă continuarea ajutorului militar de discuțiile de pace. Mesajul este cea mai serioasă declarație oficială de intenție privind ajustarea poziției privind agresiunea Rusiei, care vine de la un stat din ”triunghiul” FRA-ITA-GER, țări care dau tonul în Europa și definesc, de fapt, direcțiile și politicile comune ale UE.

 

Opinie: Italia testează terenul pentru setarea unei noi direcții

Sistemul de sănătate SAMP/T pe care italienii l-au livrat la Kiev anul trecut / Kevin.b/Wikimedia

Până acum aveam grupul statelor care nu sunt în categoria celor atașate la politica Kremlinului (Ungaria sau Slovacia), în opoziție cu ”nucleul dur” împotriva agresiunii rusești, format din majoritatea statelor din Flancul Estic.

Anunțul Italiei era așteptat și dă voce statelor care pledează pentru revenirea la normalitate. O utopie, dacă privim rațional, întrucât Rusia lui Putin nu poate să se oprească aici și va continua procesul de înarmare pentru a-și recupera ”investiția” (zecile de miliarde pierdute). Am scris AICI și cine ar putea urma pe lista Kremlinului.

În săptămânile următoare așteptăm să crească numărul declarațiilor similare ale politicienilor europeni. Putem specula că alături de Italia vor veni țări precum Bulgaria, Croația, Austria, fiecare dintre acestea având interese economice comune cu F. Rusă.

 

Realpolitik italian?

 

”Trebuie să fim realiști, nu putem ignora situația militară de pe teren... Vremurile ne spun că ar trebui să avem o acțiune diplomatică eficientă”, justifică Crosetto ajustarea poziției Italiei.

Dacă privim în istorie nu putem să nu remarcăm situația Marii Britanii în prima parte a celui De-al Doilea Război Mondial, când Londra era bombardată sistematic de Germania nazistă. Ar fi interesant de știut care este opinia  ministrului Crosetto despre acel moment - ar fi trebuit britanicii să înceapă negocieri de pace cu Hitler doar pentru că situația părea, pe moment, fără speranță?

Financial Times descrie contextul declarației ministrului italian ca fiind o schimbare majoră de poziționare: 

”Italia s-a văzut de mult timp ca o punte între Rusia și Europa de Vest, având în vedere relațiile puternice ale Partidului Comunist Italian cu Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.

Când Moscova a lansat o invazie pe scară largă a Ucrainei în 2022, mulți se temeau că Roma s-ar putea dovedi a fi veriga slabă, mai ales după căderea neașteptată a guvernului fostului premier Mario Draghi , eveniment în care mulți italieni bănuiau o implicare a Rusiei.

Dar Giorgia Meloni, premierul de dreapta care i-a succedat lui Draghi, a condamnat ferm agresiunea rusă și l-a susținut pe Zelenski, președintele Ucrainei.

Crosetto a insistat că apelul său la diplomație nu reflectă o slăbire a sprijinului Romei pentru Kiev sau hotărârea acesteia de a realiza o „pace justă” și a avertizat că părăsirea Ucrainei ar avea consecințe majore pentru securitatea europeană”, scrie Financial Times.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel