Desfășurarea, care include și o cisternă aeriană a AMI, un Boeing KC-767, marchează prima dată când o națiune a angajat avioane F-35 într-o misiune operațională a NATO. Aeronavele și personalul lor de asistență au ajuns în Islanda pe 26 septembrie și vor rămâne până la sfârșitul lunii octombrie, a spus Comandamentul Aerian Aliat al NATO.
AMI va petrece prima săptămână efectuând zboruri de familiarizare deasupra Islandei sub controlul Gărzii de Coastă și a Centrului de Control Aerian de la Loki. Detașamentul va fi apoi certificat de Centrul de Operațiuni Aeriene Combinate al NATO din Uedem, Germania, pentru a îndeplini misiuni de poliție aeriană în spațiul aerian al Islandei.
Este pentru a cincea oară când Forțele Aeriene ale Italiei vin în Islanda la doar câteva luni după ce a trimis un detașament de Eurofighter Typhoon în martie. Misiunile anterioare de poliție aeriană au fost purtate, pe rând, de Canada, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Norvegia, Portugalia și Statele Unite. O desfășurare planificată de Royal Air Force, în 2008, a fost anulată în urma unui scandal diplomatic cu Islanda față de criza bancară. În 2018 Royal Air Force a anunțat că va desfășura la sfârșitul acestui an misiuni de poliție aeriană în Islanda. În afară de membrii NATO, atât Finlanda, cât și Suedia au desfășurat aeronave de vânătoare în Islanda în scopuri de antrenament.
Vezi și: SUA trimit în Arabia Saudită sistemul de rachete Patriot și 200 de soldați
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News