Publicitate
Pe 13 iulie 2024, întreaga lume a urmărit, aproape în direct, tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump. În funcție de gradul de implicare emoțională, aproape fiecare om de pe planetă a fost într-o anumită măsură afectat pentru că în vremurile actuale, America a dobândit o importanță mai mare decât în mod obișnuit. Dar, cei mai expuși impactului au fost americanii, iar dintre ei, cei care împărtășesc idealurile republicane au primit doza de emoție cea mai puternică.
După atentatul eșuat, asupra republicanilor și simpatizanților lor au venit în cascada evenimente majore: conferința națională; nominalizarea vicepreședintelui precum și discursul de acceptare al lui Donald Trump pentru a candida la prezidențiale. Toate s-au derulat în săptămâna de după atentat, o fereastră de timp în care America era încă sub imperiul emoțiilor.
Republicanii au acceptat fără reținere un candidat foarte tânăr pentru funcția de vicepreședinte al SUA, care a demonstrat că este capabil sa facă în scurt timp schimbări la 180 de grade - lucru riscant în politica mare. Discursul de joi al lui Donald Trump, prezentat de CNN ca având erori majore care deformeaza realitatea, a fost acceptat ușor inclusiv de cei indeciși pentru că erau într-o perioadă de vulnerabilitate emoțională. Probabil, în astfel de perioade se formează și unele dintre cele mai puternice convingeri care îi însoțesc pe oameni toată viața lor.
De cealaltă parte, la democrați, s-a instalat frica și panica la un nivel mai mare decât înaintea atentatului eșuat. Dacă până atunci situația era gestionabilă, acum dau semne că se precipită, devin mai puțin obiectivi și pot lua mai ușor decizii eronate. Și totul are loc pe un fond de stres accentuat care este impropriu pentru a se lua decizii majore.
Dar, în afară de cele două tabere și de indecișii care acum, probabil, s-au decis, cel mai important este de departe șocul suferit de Donald Trump și de familia sa, unul de neimaginat pentru majoritatea oamenilor. Cei mai mulți oameni, supuși unui asemenea eveniment traumatic ar fi avut nevoie de o perioadă mare de recuperare psihică și, posibil, ar fi făcut și PTSD. Dar, surprinzător, Trump a arătat foarte bine, din punct de vedere mental, în zilele de după atentat, iar medicii care l-au consultat au spus că este în regulă. Donald Trump a invocat mâna lui Dumnezeu, lucru normal în primele momente după atentat, dar indicarea insistentă în zilele următoare a lui Dumnezeu înseamnă cumva că se gândește că are o misiune divină și trebuie urmat orbește de toți americanii? Este posibil, să fie doar o strategie de campanie, dar rezultatul campaniilor electorale din epoca post-Obama au divizat America și au făcut-o mai vulnerabilă decât de obicei.
În tabăra democrată, aceeași asigurare, ca totul este bine, o dă și președintele Biden și doctorii care l-au consultat și, inclusiv, generalul de vârf al Pentagonului, Charles Brown. Dar, unii lideri democrați sunt de altă părere.
Se tot dau asigurări că totul va fi bine. Taiwanul credea că este bine dar, printre altele, a aflat că trebuie să plătească pentru a fi apărat de Statele Unite.
Foarte probabil, atât Biden cât și Trump sunt foarte experimentați în a arăta ca totul este permanent sub control și că sunt un fel de supraoameni. Dar, pentru realitatea din ultimele zile, niciunul dintre ei nu a fost pregătit și probabil, nimeni de pe planetă nu era pregătit. Ce s-ar fi întâmplat cu SUA dacă Trump ar fi fost asasinat? Este greu de prezis, dar luarea cu asalt a Capitoliului în ianuarie 2021 de simpatizanții nemulțumiți ai lui Trump, poate da o anumită idee despre amploarea evenimentelor tragice care ar fi urmat dacă providența sau Dumnezeu nu dejuca atentatul. Este posibil ca America să fi fost pe pasul prăpastiei și toată lumea odată cu ea. Încă nu se conștientizează prea bine aceasta posibilă realitate și din aceasta perspectivă, pericolul unui nou atentat la adresa oricăruia dintre candidații la presedinția SUA rămâne mare, atâta timp cât America poate fi aruncată în haos de un atentat reușit.
Americanii sunt încă sub influenta puternicelor emoții, pozitive sau negative, de după atentat și iau decizii fundamentale când poate ar trebui să respire adânc, să facă un pas înapoi și să reevalueze toată situația. Glonțul din 13 iulie nu a ciupit doar urechea lui Donald Trump, el a trecut milimetric și pe lângă urechea Americii și a întregii omeniri. Vor reuși oare cetățenii SUA până pe 5 noiembrie să-și vindece această traumă și să-și decidă viitorul, cât mai lucid posibil si nu conduși de emoții? Este greu de spus, iar o anchetă prelungită asupra tentativei de asasinat nu face decât să prelungească și să exacerbeze o stare de surescitare națională care, oricum, era una destul de ridicată și fără acest atentat.
În fizică, orice schimbare de direcție a unui corp aflat în mișcare reprezintă o accelerare. Cu cât unghiul de schimbare a direcției este mai mare cu atât accelerația este mai mare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.