Israelul va oferi SUA dovezi ale utilizării de către Rusia a dronelor iraniene în Ucraina

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele israelian Yitzhak Herzog va prezenţa oficialilor americani, în cadrul unei întâlniri care va avea loc miercuri la Washington, dovezi privind utilizarea de către Rusia a dronelor iraniene în războiul din Ucraina, relatează cotidianul israelian The Times of Israel.

Înainte de a pleca în SUA, Yitzhak Herzog a declarat că subiectul cel mai important de pe ordinea de zi va fi "amenințarea iraniană, care destabilizează nu numai Orientul Mijlociu, ci întreaga lume".

Marți, biroul de presă al președintintelui israelian a declarat că Yitzhak Herzog va oferi oficialilor americani dovezi fotografice potrivit cărora Rusia a folosit drone iraniene avansate în atacurile sale asupra Ucrainei.

Oficialii israelieni din domeniul securității ar fi stabilit, în urma culegerii de informaţii, că fragmente din dronele folosite în Ucraina sunt identice cu cele dezvoltate în Iran.

În declarație se afirmă că "în ciuda negărilor Iranului și a încercărilor sale de a ascunde originea dronelor, cea  iraniană, prin adăugarea de însemne rusești", este clar că piesele dronei sunt "identice" cu cele iraniene.

Imaginile pe care Herzog ar urma să le prezinte oficialilor americani arată un model iranian al dronei Shahed-136 lansată în timpul unui exercițiu în Iran în decembrie 2021 și aceeași dronă doborâtă în timpul atacurilor din Ucraina.

Dovezile fotografice arată că dronele folosite de Rusia pentru a ataca Iranul au multe caracteristici, inclusiv structura şi dimensiunea celor iraniene.

În declarația lui Herzog se spune: "Iranul dovedește încă o dată că nu poate fi de încredere și că în fiecare regiune în care există crime, suferință și ură, Iranul este prezent. Armele iraniene joacă un rol central în destabilizarea globală, iar comunitatea internațională trebuie să învețe o lecție din acest lucru, acum și pe viitor."

Herzog s-a întâlnit deja cu secretarul de stat american Anthony Blinken, care a declarat că utilizarea dronelor iraniene provoacă consecințe "teribile" în Ucraina. La întâlnire, Herzog a declarat că "va dezvălui mai multe despre faptul că armele iraniene sunt folosite împotriva civililor din Ucraina".

De precizat că, după primele atacuri ruseşti cu drone kamikaze iraniene Shahed asupra Kievului, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a făcut apel la Israel să furnizeze Ucrainei sisteme de  apărarea aeriană.

Cererea a fost respinsă de ministrul israelian al apărării Benny Gantz, în principal pentru că Israelul depinde de cooperarea cu Rusia pentru a efectua raiduri aeriene în Siria. Israelul, a spus Benny Gantz, va furniza sisteme de avertizare timpurie, dar nu și sisteme de apărare aeriană.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel