Israelul propune un plan pentru dezvoltarea Fâșiei Gaza. Lapid: ''Prea mult timp au existat doar două opțiuni: Cucerirea sau violenţe la nesfârşit

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă Foto: Israel Defense Forces - IDF Official
Sursă Foto: Israel Defense Forces - IDF Official

Şeful diplomaţiei israeliene Yair Lapid a prezentat duminică un proiect care vizează ''ameliorarea'' condiţiilor de trai ale palestinienilor în Fâşia Gaza în schimbul unei promisiuni din partea mişcării Hamas, aflată la putere în această enclavă palestiniană, de a da dovadă de reţinere, transmite Agerpres, citând AFP.

''Prea mult timp singurele două opţiuni au fost a cuceri Gaza sau violenţe la nesfârşit. Or, acestea sunt două opţiuni greşite'', a declarat Lapid care a prezentat iniţiativa sa numită 'Economie în schimbul securităţii', în cadrul unei conferinţe la Ierusalim.

Mai concret, demnitarul israelian a propus un plan în două etape, care exclud eventuale negocieri cu Hamas, mişcare considerată drept ''teroristă'' de către Israel.

Într-o primă fază, ''vor fi reparate liniile electrice, conectat gazul şi construită o uzină de desalinizare a apei'' în Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub blocada israeliană de peste 15 ani şi unde energia electrică este livrată în medie 12 ore pe zi.

În schimb, islamiştii Hamas vor trebui să promită un ''calm pe termen lung'', a adăugat Yair Lapid, care a precizat că în caz de violenţă riposta Israelului va fi ''mai puternică decât în trecut''.

Într-o a doua etapă, ar urma să fie construite o ''legătură rutieră'' între Fâşia Gaza şi Cisiordania şi o nouă zonă industrială.

În Cisiordania se află sediul Autorităţii Palestiniene conduse de Mahmoud Abbas.

Începând din 2008, între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas au avut loc patru conflicte militare.

Planul israelian ''nu se va putea realiza fără angajamentul partenerilor noştri egipteni'' şi va avea nevoie de sprijin financiar în special din partea SUA, a Uniunii Europene şi a ''ţărilor din Golf începând cu Emiratele Arabe Unite'', a subliniat Lapid. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel