La începutul anului, Iranul a desfășurat ample exerciții de război cu drone utilizate în misiuni de recunoaștere împotriva țintelor fixe și mobile, pe uscat și pe mare, care simulează atacuri cu mitraliere, bombe și rachete ghidate, precum și atacuri kamikaze, au relatat agențiile de știri iraniene.
Potrivit Forbes, drona utilizată pentru lansarea rachetelor a fost Karrar, o copie iraniană a dronei Beechcraft MQM-107, proiectată de Statele Unite în anii '70. Un număr mare de astfel de drone a fost exportat în Iran în timpul regimului șahului din anii '70, iar iranienii modificat-o pentru a crea Karrar, în 2010. Drona iraniană, propulsată de un motor cu reacție, ajunge la o viteză de peste 800 km/h, putând transporta două rachete anti-navă de câte 110 de kilograme sau o rachetă de croazieră de mici dimensiuni ori o bombă ghidată prin GPS de aprox. 230 de kilograme.
În cadrul exercițiilor efectuate, Karrar a fost echipată cu o singură rachetă Azarakhsh („Thunderbolt”), un alt sistem care copiază tehnologie americană, racheta arătând identic cu unele versiuni ale rachetei de rază scurtă, AIM-9 Sidewinder, de asemenea exportată în Iran în anii '70. Lansat în 2018, Azarakhsh pare să aibă greutatea și dimensiunile identice cu Sidewinder.
Tehnologie modernă pusă pe sisteme dezvoltate în secolul trecut
În exercițiile recente, mai multe lansatoare montate pe camioane au lansat dronele Karrar. Acestea decolează cu ajutorul rachetelor și aterizează utilizând o parașută. Ultimele versiuni ale acestor drone este foarte probabil să dispună de camere și senzori cu infraroșu.
Karrar este descris ca un interceptor și poate fi folosit în stil kamikaze pentru a distruge aeronavele (inclusiv dronele) inamice, iar montarea unei rachete sol-aer, care să anihileze ținte de tipul rachetelor de croazieră, ar permite ca drona să fie refolosită.
Escadrile întregi de Karrar ar putea sparge barierele defensive inamice, atacând ținte precum baze aeriene sau portavioane sau chiar avioane de vânătoare precum F-18 Hornet, de exemplu.
Anunțul Iranului impresionează mai puțin din punct de vedere tehnic, dar arată o abordare creativă a îmbinării sistemelor derivate din proiecte militare ale SUA de acum 50 de ani cu tehnologie de ultimă generație.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News