La o conferință internațională de securitate găzduită de Universitatea Reichman, Galant a prezentat fotografii aeriene cu ceea ce a susținut că este un aeroport construit de Iran cu scopul de a atinge "obiective teroriste" împotriva Israelului.
Galant nu a oferit mai multe detalii, dar a adăugat că amplasamentul ar putea găzdui avioane de dimensiuni medii. Locul menționat de acesta este situat în apropiere de satul Birket Jabbour și orașul libanez Jezzine, care se află la aproximativ 20 de kilometri nord de orașul Metula, la granița cu Israelul.
O sursă non-israeliană care cunoaște amplasamentul a declarat că acesta ar putea găzdui drone mari, dintre care unele sunt înarmate, similare cu cele produse de Iran. Sursa a adăugat că dronele care pot fi lansate din această locație pot fi folosite în activități operaționale interne și externe, dar a afirmat că natura și direcția pistei de zbor indică faptul că cel mai probabil facilitatea este destinată pentru acțiuni interne. Aceasta a precizat că Hezbollahul face investiții semnificative în domeniul tehnologiei dronelor.
Israelul este îngrijorat de programul nuclear iranian, de dezvoltarea de către Teheran a capacităţilor sale de rachete şi de sprijinul său pentru grupurile armate din regiune.
Nici Hezbollah, nici oficialii iranieni nu au oferit încă un răspuns la acuzațiile făcute de Gallant, care a mai atenționat că există un efort iranian de a mai crea un alt front periculos, la granițele Israelului cu Iordania, cu care Tel Avivul are un tratat de pace, "prin miliții care operează și staționează în Irak".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News