,,Îndemnăm guvernul (sud-)coreean să elibereze resursele financiare ale Iranului cât mai curând posibil", a declarat Eshaq Jahanguiri, într-o conferinţă de presă desfăşurată în comun cu Chung Sye-kyunp.
Vizita premierului Chung a avut loc după ce Iranul a eliberat vineri un petrolier sub pavilion sud-coreean reţinut în ianuarie de forţele iraniene, într-un context în care Teheranul solicita insistent Seulului să deblocheze mai multe miliarde de euro îngheţate din cauza sancţiunilor SUA.
Teheranul a acuzat Seulul că ţine "ostatice" şapte miliarde de dolari (5,7 miliarde de euro) din fondurile aparţinând Iranului, dar a negat în repetate rânduri că arestarea petrolierului este legată de această problemă.
Iranul era unul dintre principalii furnizori de petrol ai Coreii de Sud până când Seulul a încetat achiziţiile sale în 2018 după decizia Statelor Unite, sub preşedintele Donald Trump, de a se retrage din acordul internaţional privind programul nuclear al Republicii Islamice.
Vizita premierului sud-coreean intervine, de asemenea, într-un moment în care la Viena au loc discuţii între Teheran şi celelalte state părţi la acordul nuclear internaţional iranian din 2015 (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) pentru a încerca reintegrarea Statele Unite în acest pact şi ridicarea sancţiunile impuse din 2018 de Washington împotriva Republicii Islamice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News