,,Comandantul Soleimani a fost un om care urmărea stabilitatea şi calmul în regiune", a spus Rouhani în discursul transmis în direct de televiziunea publică iraniană.
"Dacă generalul Soleimani ar fi vrut să omoare generali americani, i-ar fi fost foarte, foarte uşor să o facă, în Afganistan, Irak şi oriunde altundeva. Nu a făcut niciodată acest lucru", a subliniat preşedintele iranian.
Evocând atacul cu rachete lansat de Iran asupra unei baze a SUA din Irak, ca represalii pentru moartea lui Soleimani, Hassan Rouhani a subliniat că programul de rachete balistice al ţării sale nu are ca scop lansarea de atacuri asupra ţărilor vecine, potrivit Agerpres.
"Rachetele noastre sunt împotriva terorismului, împotriva crimelor. Nu am construit şi stocat niciodată rachete în scop de agresiune. Îi asigurăm pe toţi vecinii noştri şi pe cei din regiunea noastră că dorinţa noastră este a avea o coexistenţă paşnică", a adăugat preşedintele iranian.
SUA şi Iranul au fost foarte aproape de un conflict la scară largă luna trecută, după uciderea lui Soleimani şi replica iraniană, dar ulterior situaţia s-a mai calmat şi nu au mai avut loc incidente notabile, menţionează Reuters.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News