Publicitate
Manevrele Gardienilor revoluţiei iraniene, care s-au încheiat vineri, au inclus tiruri de rachete balistice şi de croazieră.
"Aceste exerciţii au avut un mesaj foarte clar: un avertisment real, serios la adresa ameninţărilor autorităţilor regimului sionist de a lua aminte la greşelile lor", a declarat generalul Hossein Salami pe postul public de televiziune.
"Le vom reteza mâinile dacă fac o mişcare greşită... Distanţa dintre operaţiuni reale şi exerciţii militare este doar o schimbare a unghiului de lansare a rachetelor", a adăugat acesta.
Şeful forţelor armate iraniene, generalul Mohammad Bagheri, a precizat că au fost lansate simultan 16 rachete balistice de diferite clase care au distrus ţintele prestabilite.
Iranul susţine că rachetele sale balistice au o rază de acţiune de 2000 de kilometri şi pot ajunge la bazele israeliene şi americane din regiune.
Israelul, care se opune eforturilor puterilor mondiale de a relansa acordul nuclear din 2015 cu Teheranul, a avertizat de mai multă vreme cu o acţiune militară dacă diplomaţia eşuează.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News