Kamal Kharrazi a susţinut, într-un dialog cu serviciul în limba arabă al televiziunii Al Jazeera, preluată de Reuters și Agerpres, că "în câteva zile am reuşit să îmbogăţim uraniul până la 60% şi putem cu uşurinţă produce uraniu îmbogăţit la 90%" şi a precizat că "Iranul are mijloacele tehnice de a produce o bombă nucleară, însă Iranul nu a luat deocamdată vreo decizie de a construi aşa ceva".
Fostul preşedinte american Donald Trump a retras în 2018 Statele Unite din acordul nuclear încheiat în 2015 de puterile internaţionale cu regimul de la Teheran. Înţelegerea prevedea limitarea programului iranian de îmbogăţire a uraniului, în schimbul suspendării sancţiunilor economice împotriva Iranului.
După circa un an de la implementarea politicii americane de "presiune maximă" asupra Iranului, republica islamică a început să încalce restricţiile asumate prin acord.
Teheranul a dezminţit în repetate rânduri orice intenţie de a produce arme nucleare, susţinând că îmbogăţeşte uraniul exclusiv în scopuri civile, pentru sectorul energetic, şi a afirmat că încălcările acordului sunt reversibile, dacă SUA renunţă la sancţiuni şi se alătură din nou celorlalte puteri semnatare.
Dialogul indirect cu Washingtonul pe această temă este în impas din martie.
Kharrazi a afirmat că Iranul nu va negocia niciodată programul de înarmare cu rachete şi politica regională, aşa cum solicită americanii şi aliaţii lor occidentali şi din Orientul Mijlociu.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News