"Iranul a informat Agenţia despre intenţia sa de a îmbogăţi uraniu la un nivel putând merge până la 20% în uzina subterană din Fordo, pentru a se conforma unei legi adoptate recent de parlamentul iranian", a declarat purtătorul de cuvânt.
Scrisoarea, datată din 31 decembrie, "nu a precizat când va începe activitatea de îmbogăţire a uraniului".
Ambasadorul rus la AIEA, Mihail Ulianov, a transmis informaţia mai devreme pe Twittter, menţionând un raport remis de directorul general al Agenţiei, Rafael Grossi, Consiliului guvernatorilor.
"Este o presiune în plus", a comentat pentru AFP un diplomat la Viena, sub acoperirea anonimatului, în contextul în care Iranul se distanţează tot mai mult de angajamentele sale.
Potrivit ultimului raport disponibil al agenţiei ONU, publicat în noiembrie, Teheranul a îmbogăţit uraniu la un nivel de puritate superior limitei prevăzute prin Acordul de la Viena (3,67%), dar nu a depăşit pragul de 4,5% şi a respectat întotdeauna regimul strict al inspecţiilor Agenţiei.
Dosarul a cunoscut noi tulburări de la asasinarea, la sfârşitul lunii noiembrie, a cercetătorului iranian în domeniul nuclear Mohsen Fakhrizadeh.
În urma acestui atac atribuit Israelului, aripa cea mai dură de la Teheran a promis o ripostă şi parlamentul a adoptat o lege controversată preconizând producerea şi stocarea a "cel puţin 120 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20% pe an" şi "încetarea" inspecţiilor din partea AIEA, destinate să verifice dacă ţara încearcă să se doteze cu bomba atomică.
Guvernul iranian s-a opus acestei iniţiative denunţate de celelalte părţi semnatare ale acordului, care au îndemnat Teheranul "să nu compromită viitorul".
"Democraţiile occidentale nu pot cere Iranului să încalce legislaţia parlamentară", a avertizat, totuşi, ministrul de externe al Republicii Islamice, Javad Zarif.
Marile puteri așteaptă mișcarea SUA
Diferitele părţi (Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) trag de timp pentru a aştepta instalarea lui Joe Biden la Casa Albă.
Democratul şi-a exprimat dorinţa ca SUA să revină în Acordul de la Viena, cu condiţia ca Iranul să îşi respecte din nou "cu rigoare angajamentele".
Respingerea inspectorilor AIEA şi reluarea activităţilor de îmbogăţire la un nivel de 20%, practicat de Iran înaintea semnării Acordului la Viena, riscă să retrimită dosarul nuclear iranian în faţa Consiliului de Securitate al ONU şi să saboteze definitiv acest text.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News