Miercuri, Ministerele Muncii şi Apărării de la Amman au anunţat un acord care să ofere un cadru acestui nou serviciu militar de 12 luni, dintre care trei luni de formare strict militară şi nouă luni de formare profesională şi tehnică.
,,Inaugurăm împreună un proiect naţional (...), serviciul militar, în parteneriat cu forţele armate", a declarat la rândul său premierul Omar Razzaz, în timpul ceremoniei de semnare a acordului transmise la televiziune. "Tineretul şi resursele noastre umane sunt atuurile noastre cele mai preţioase, nu vom sta cu braţele încrucişate în faţa creşterii ratei şomajului, un fenomen mondial în contextul pandemiei de coronavirus", a adăugat el.
Orice iordanian între 25 şi 29 de ani cu o stare de sănătate bună şi care nu lucrează sau nu studiază trebuie să participe la acest serviciu militar, pentru un salariu lunar de 100 de dinari (circa 120 de euro).
Ministrul muncii, Nidal al-Batayneh, a declarat într-o conferinţă de presă la finalul semnării acordului că "5000 de tineri născuţi în 1995 vor fi recrutaţi în 2020 şi 15.000 vor fi recrutaţi anul viitor".
Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în Iordania în 1991. Restabilirea lui survine în condiţiile în care situaţia economică din Iordania s-a agravat odată cu pandemia de COVID-19. Datoria publică a acestei ţări cu 10 milioane de locuitori depăşeşte 100% din PIB. Potrivit cifrelor oficiale, rata şomajului a trecut de 23% în primul trimestru al lui 2020, comparativ cu 19% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News