Iohannis: România va asigura angajamentele pentru consolidarea Flancului estic al NATO

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că România va asigura în continuare îndeplinirea angajamentelor în direcţia unei posturi consolidate pe Flancul estic al NATO, va promova importanţa strategică a Mării Negre şi va continua susţinerea politicii uşilor deschise a Alianţei, menţionând că ţara noastră a crescut deja anul acesta bugetul apărării de la 2% la 2,5% din PIB.

,,Pe palierul NATO, vom urmări implementarea deplină a deciziilor Summitului de la Madrid, în paralel cu pregătirea corespunzătoare a Summitului de la Vilnius. Vom asigura îndeplinirea angajamentelor naţionale care ne revin, în coordonare strânsă cu aliaţii noştri, în direcţia unei posturi consolidate pe Flancul estic. De asemenea, vom promova, în continuare, importanţa strategică a Mării Negre şi vom continua susţinerea politicii uşilor deschise a NATO. Aşa cum am mai spus, apărarea începe de acasă. De aceea, România a crescut, începând deja cu acest an, bugetul dedicat Apărării de la 2% la 2,5% din Produsul Intern Brut", a transmis şeful statului la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.

Preşedintele a menţionat că anul 2023 va fi unul important şi pentru dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic al României cu Statele Unite.

"Evoluţiile din 2022 au fundamentat o agendă extinsă şi pragmatică în perspectiva viitoarei runde a Dialogului Strategic dintre România şi SUA, prevăzută să se desfăşoare la Bucureşti în această primăvară", a adăugat Iohannis.

Şeful statului a spus că în 2023 ţara noastră va aprofunda relaţiile bilaterale cu partenerii europeni, mai ales cu cei strategici sau cu relevanţă strategică: Franţa, Germania, Spania, Italia, Regatul Unit, Polonia, Turcia, Grecia, Bulgaria, Portugalia, Belgia, Ungaria şi statele baltice.

,,De asemenea, vom continua să dezvoltăm relaţiile de cooperare cu partenerii noştri strategici din Caucazul de Sud - Georgia şi Azerbaidjan - şi vom acţiona pentru revitalizarea relaţiilor tradiţionale cu Armenia. La intersecţia demersurilor noastre în plan european şi regional va continua să se afle Iniţiativa celor Trei Mări. Anul acesta, voi găzdui pentru a doua oară, în numele României, Summitul Iniţiativei. Dorim să reconfirmăm Iniţiativa ca platformă politică matură, generatoare de investiţii şi interconectare strategică pe axa Nord-Sud şi de conectivitate cu partenerii Iniţiativei", a evidenţiat preşedintele Iohannis. 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel