Klaus Iohannis a fost întrebat dacă consideră că România este vizată de anunțul Gărzilor Revoluției iraniene care au subliniat că orice teirtoriu care găzduiește facilități militare americane este o țintă pentru Teheran.
Președintele României nu consideră România vizată și a subliniat că se constată deja o calmare a situației iar diplomațiile au datoria în prezent să consolideze această calmare.
„Nu consider că Romania este vizată, dar lucrurile trebuie luate foarte în serios. După cum am văzut, majoritatea actorilor internaționali au luat lucrurile foarte în serios. Se poate constata o calmare a situației, dar e momentul să intervină toate diplomațiile pentru a consilida această calmare”, a menționat Iohannis, în cadrul unei conferințe la Cotroceni.
Președintele României a mai subliniat că misiunea militarilor români în Irak va continua.
„Oficialii români se află în reprezentanțele noastre diplomatice și deocamndată nu avem semnale că sunt sub vreo amenințare directă. Militarii noștri care sunt implicați în proiectele de instruire a forțelor irakiene au fost temporar relocați într-o locație sigură până la calmarea situației, apoi probabil își vor relua activitatea”, a mai adăugat Klaus Iohannis.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News