Publicitate
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că în contextul războiului din Ucraina este nevoie mai mult ca oricând ca Alianţa Nord-Atlantică să fie puternică şi solidară, arătând că se aşteaptă ca reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele NATO, care are loc la Bucureşti, să reconfirme acest obiectiv.
,,În plus, este nevoie de planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se ştie foarte exact cine, ce trupe şi unde trimite. Nu putem să lăsăm astfel de decizii pentru un ultim moment şi să fim atunci luaţi prin surprindere. Este nevoie, în afară de aceste planuri, de dezvoltarea unor structuri logistice, de exemplu pentru carburanţi, şamd. Toate acestea, după părerea mea, după părerea noastră, sunt necesare şi cred că la Summitul de la Vilnius de anul viitor, cel puţin aşa am discutat astăzi, este posibil să avem decizii mult mai curajoase şi mult mai concrete în aceste domenii", a afirmat Iohannis.
Secretarul general al NATO este prezent în România de luni până miercuri pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO eveniment ce are loc marţi şi miercuri la Bucresti. De asemenea, în cursul zilei de marţi, Stoltenberg va participa la forumul Aspen - GMF Bucharest, unde va susţine un discurs.
„Am subliniat necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor de la Madrid. România va continua să aducă o contribuție substanțială la apărarea colectivă a NATO”, a precizat președintele Klaus Iohannis.
„Am evaluat împreună situaţia generată de agresiunea din Ucraina, cu accent pe flancul estic al NATO şi pe zona Marii Negre. Am subliniat necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor adoptate de Summitul NATO de la Madrid. Am reiterat în acest context relevanta operaţionalizării cât mai rapide a consolidării posturii de apărare pe flancul estic al Alianţei'', a subliniat Iohannis.
,,România va continua să aducă o contribuie substanţială la apărarea NATO. Acest angajament se bazează pe măsuri concrete, în primul rând pe creşterea cheltuielilor destinate apărării de la 2% din PIB în prezent la 2,5% din PIB începând chiar din 2023'', a ţinut să precizeze președintele Iohannis.
,,Este nevoie de o susţinere sporită a Alianţei pentru Ucraina şi pentru partenerii NATO cei mai vulnerabili din regiune, anume R.Moldova, Georgia şi Bosnia Herţegovina. România va continua să ofere asistenţă multidimensională Kievului. Acţiunile ruse sunt o încercare deliberată de a submina ordinea internaţională, de cum vom răspunde va depinde cum va arăta viitorul lumii noastre'', spus Klaus Iohannis.
Stoltenberg: Nu îl putem lăsa pe Putin să câştige
Miniştrii de externe ai NATO vor căuta modalităţi pentru a sprijini pe mai departe Ucraina, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a menţionat că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu poate fi lăsat să câştige.
"Vom face tot ce este necesar pentru a proteja şi apăra toţi aliaţii. Aici, la Bucureşti, miniştrii de externe ai NATO vor căuta modalităţi de a sprijini pe mai departe Ucraina şi de a face faţă presiunii Rusiei în Bosnia-Herţegovina, Moldova şi Georgia. V-aţi dovedit o gazdă generoasă pentru un număr uriaş de refugiaţi, aţi facilitat exportul a milioane de tone de cereale din Ucraina, pentru a uşura criza alimentară mondială. Aţi asigurat sprijin militar semnificativ Ucrainei'', a precizat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute alături de preşedintele Klaus Iohannis
,,Nu îl putem lăsa pe Putin să câştige, pentru că asta ar arăta altor lideri că pot atinge ţeluri prin forţă şi ar fi o lume mult mai periculoasă pentru noi toţi. Este, deci, pentru interesul nostru propriu de securitate să sprijinim Ucraina", a spus secretarul general al NATO.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News