Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Scaparrotti sa întâlnit cu Şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Gherasimov

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Generalul Curtis M. Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa ( cunoscut și ca comandantul suprem al aliaților NATO), sa întâlnit miercuri, 12 decembrie 2018, cu generalul Valery Gherasimov, șeful Statului Major General al forțelor armate din Federația Rusă și primul ministru adjunct al apărării, la Baku în Azerbaijan, potrivit unui comunicat al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa.

Întrevederea a avut loc la o săptămână după ultimatumul de 60 de zile dat de NATO şi de SUA Rusiei pentru a se conforma Tratatului privitor la forţele nucleare intermediare (INF) din 1987, în caz contrar Washingtonul urmând să se retragă din acord.

SUA şi NATO acuză Rusia de încălcarea INF prin punerea la punct a unui nou sistem de rachete, acuzaţii respinse de Moscova ca 'lipsite de fundament'.

În timpul întrevederii de la Baku, generalii Gherasimov şi Scaparrotti 'au făcut schimb de opinii cu privire la situaţia în domeniul securităţii la nivel european şi global', a menţionat ministerul rus.

Şeful Statului Major rus 'a subliniat că întărirea prezenţei militare a NATO în apropierea frontierelor Rusiei nu continue la atenuarea tensiunilor', adaugă sursa citată.

Comunicatul mai precizează că părţile au făcut schimb de informaţii cu privire la 'evenimentele lor cele mai importante prevăzute în 2019', precum exerciţiile militare, şi 'au confirmat interesul lor în menţinerea contactelor'.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat în 2016 întărirea arsenalului nuclear al Rusiei şi modernizarea armamentelor, ca reacţie la consolidarea prezenţei militare a NATO la frontierele sale, percepută de Moscova ca o ameninţare.

Într-un discurs în parlament în martie trecut, Putin a lăudat noile arme 'invincibile' puse la punct de Rusia, declanşând temeri privind o nouă cursă a înarmării cu Statele Unite.

Tratatul INF semnat în 1987, spre sfârşitul Războiului Rece, de preşedintele american Ronald Reagan şi de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu raze de acţiune între 500 şi 5.500 km.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel