Publicitate
”În perioada 01-04 noiembrie a.c., pe teritoriul național, se desfășoară exercițiul Dacian Warhawk 22, cu aeronave de tip F-16 Fighting Falcon, C-27 J Spartan, C-130 B Hercules, IAR 99 Șoim, IAK-52, IAR 316 B Alouette, IAR-330 LRM și IAR-330 Puma Socat”, se precizează într-un comunicat de presă, din 2 noiembrie, al Forțelor Aeriene Române.
Confruntând tipurile de aeronave menționate cu dotarea oficială a Aviației Militare Române, se constată că în exercițiu sunt angrenate aproape toate modele de avioane și elicoptere din înzestrare, excepția notabilă fiind făcută de aeronavele de vânătoare MiG-21 LanceR.
În cele cinci zile de exercițiu, sunt desfășurate, simultan în toate bazele aeriene, activități de mare complexitate care, vor culmina, cel mai probabil, cu răspunsul la un atac masiv cu rachetele și aviația, executat de un adversar convențional asupra aerodromurilor militare românești.
”Exercițiul este destinat antrenării în comun a personalului care exploatează aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române la sol și în zbor precum și a personalului care încadrează sistemul de comandă și control în scopul dezvoltării interoperabilității în cadrul misiunilor de apărare aeriană. Exercițiul se va desfășura după un scenariu ce evoluează de la simplu la complex și presupune consolidarea tacticilor, tehnicilor și procedurilor specifice misiunilor de poliție aeriană, operațiilor aeriene defensive și ofensive”, au informat Forțele Aeriene Române în comunicatul de presă.
Activitățile aeriene presupun și zboruri la joasă altitudine care, au fost planificate din timp.
”În perioada 01-04 noiembrie a.c., în cadrul exercițiului, aeronave participante execută zboruri la înălţimi mici (aproximativ 150-1.000 m faţă de sol) în spațiul aerian național. Menţionăm că aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare”, au mai informat Forțele Aeriene Române.
Prima și singura ediție de până acum a exercițiului ”Dacian Warhawk” a avut loc în perioada 10 – 27 martie 2015, pe lângă aviatorii români de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, participând și 100 de militari americani cu șase avioane F-16.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News