Intră în scenă un alt colos internațional? Premierul Indiei merge în Ucraina și se va întâlni cu Zelenski

Narendra Modi asistă la exerciții militare efectuate de Armata indiană, în martie 2024 / facebook Narendra Modi
Narendra Modi asistă la exerciții militare efectuate de Armata indiană, în martie 2024 / facebook Narendra Modi

Premierul indian Narendra Modi plănuiește să viziteze Kievul vineri, 23 august, pentru a echilibra relațiile cu Washingtonul și Moscova, dar a exclus un rol de mediere în încheierea războiului Rusiei în Rusia.

Premierul indian Narendra Modi va vizita vineri Ucraina, au anunţat luni cele două ţări, după ce prim-ministrul indian s-a întâlnit anterior la începutul lunii iulie cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu a cărui ţară întreţine legături amicale.

„Pe 23 august (...), premierul indian Narendra Modi va efectua o vizită oficială în Ucraina”, a declarat președinția ucraineană într-un comunicat de presă, adăugând că este planificată o întâlnire specială cu președintele Volodimir Zelenski. Cei doi lideri vor „discuta probleme de cooperare bilaterală și multilaterală”, iar „se așteaptă să fie semnate o serie de documente”, a adăugat acesta.

Aceasta va fi prima vizită de stat în Ucraina pentru prim-ministrul Modi, India fiind un partener economic apropiat al Moscovei.

Ministerul indian al Afacerilor Externe, la rândul său, a precizat că Modi va vizita și Polonia, care este principalul susținător al Ucrainei în Europa.

O întâlnire cu premierul polonez Donald Tusk este planificată pentru joi, au confirmat luni surse oficiale de la Varșovia, fără alte detalii.

Guvernul lui Narendra Modi a evitat să condamne în mod explicit invadarea Ucrainei de către Rusia de când a început conflictul în urmă cu mai bine de doi ani, îndemnând în schimb ambele părți să își rezolve diferențele prin dialog. New Delhi a fost reticent față de rezoluțiile ONU care vizează Moscova.

Narendra Modi a găsit un echilibru delicat între menținerea legăturilor istorice puternice ale țării sale cu Moscova și căutarea unor parteneriate de securitate mai strânse cu țările occidentale ca bastion împotriva rivalului regional Chinei.

India și Rusia au avut legături strânse de la Războiul Rece, iar Rusia a devenit de atunci unul dintre principalii furnizori de arme din New Delhi. Cu toate acestea, ultimii 5 ani au marcat o scădere drastică a volumului de tehnică militară rusească cumpărată de India

Vizita lui Modi la Moscova la începutul lunii iulie a coincis cu un atac masiv rusesc asupra mai multor orașe din Ucraina, în timpul căruia zeci de oameni au fost uciși și spitalul de copii ”Ohmadit” din Kiev a fost grav avariat.

Deși cu o zi mai devreme, Modi a fost fotografiat îmbrățișând-o pe președintele rus Vladimir Putin, în ziua atacului cu rachete balistice asupra spitalului Modi a a ținut să marcheze că dezaprobă astfel de gesturi.

De la începutul conflictului din Ucraina, Rusia a devenit și un furnizor major de țiței pentru India la prețuri foarte reduse. Un târg foarte necesar pentru Rusia, după impunerea sancțiunilor occidentale - și foarte profitabil pentru New Delhi, care cumpără energie la prețuri derizorii de mici.

Relația cu Indiei cu Moscova a mai fost afectată și de dosarul mercenarilor indieni, luptători fără voie în prima linie din Ucraina. Potrivit Agence France Presse, New Delhi a făcut presiuni asupra Moscovei pentru a returna câțiva dintre cetățenii săi care s-au înscris pentru „slujbe auxiliare” în armata rusă, dar au fost apoi trimiși să lupte pe linia frontului în Ucraina. Cel puțin cinci dintre ei au murit în acel conflict.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel