„Întoarcerea în Pacific”. SUA vor efectua o demonstrație de forță cu 300 de avioane, la o scară nemaivăzută în istoria recentă a aviației militare

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:
două avioane B-1B ale Forțelor Aeriene ale SUA, împreună cu avioane F-16 / Comandamentul Indo-Pacific, flickr
două avioane B-1B ale Forțelor Aeriene ale SUA, împreună cu avioane F-16 / Comandamentul Indo-Pacific, flickr

Forțele americane din Pacific vor conduce în vara anului 2025 un exercițiu la o scară nemaivăzută în istoria recentă a Aviației Militare a SUA: aproape 300 de avioane care vor acționa din 25 de locații. Este vorba despre exercițiul la scară largă din Pacific REFORPAC („Return of Forces to the Pacific”) planificat pentru vara anului următor.

Generalul-locotenent Laura L. Lenderman, locțiitor al comandantului Forțelor Aeriene americane din Pacific (PACAF – Pacific Air Forces), a detaliat dimensiunea exercițiului în timpul unui discurs la conferința AFCEA TechNet Indo-Pacific, din 23 octombrie.

„Obiectivul este de a integra și de a experimenta logistica, sprijinul (de luptă – nota autorului) și de a valida capacitatea de a aduce avioane de luptă de generația a cincea, avioane de comandă-control, transport și realimentare în Pacificul de Vest la viteză și la scară, cu aproximativ 25 de locații de operare, aproape 300 de avioane, cu serviciile surori (celelate categorii de forțe americane – nota autorului) și națiunile partenere implicate”, a spus Lenderman.

Dacă Forțele Aeriene îndeplinesc aceste cifre, REFORPAC – prescurtare de la „Return of Forces to the Pacific” – va depăși semnificativ alte exerciții majore pe care serviciul le-a desfășurat în ultimii ani în ceea ce privește numărul de aeronave și locațiile de operare, potrivit publicației Air&Space Forces: Northern Edge, un exercițiu condus de PACAF, a reunit peste 150 de avioane în Alaska în mai 2023; Mobility Guardian 23, exercițiu la scară largă desfășurat în Indo-Pacific vara trecută, a prezentat 70 de avioane răspândite în mai multe locații; Cope North, cel mai mare exercițiu multilateral anual al PACAF, a avut 85 de avioane pe șase aerodromuri în februarie; Bamboo Eagle, un nou exercițiu la scară largă axat pe Pacificul de Est, avea aproximativ 150 de avioane în aproximativ 12 locații, în iunie. Valiant Shield, unul dintre cele mai mari exerciții ale forțelor americane, care include toate cele șase servicii, a avut peste 200 de avioane în 2022. Oficialii nu au spus câte au fost în exercițiul din 2024.

Chiar și Air Defender, cel mai mare exercițiu aerian din istoria NATO desfășurat în iunie anul trecut în Europa, a avut 250 de avioane, dintre care 100 americane.

Lenderman a mai spus că Forțele Aeriene vor folosi exercițiul pentru a se concentra pe Angajarea Agilă în Luptă (ACE), conceptul operațional în care echipe mici de aviatori se desfășoară în locații îndepărtate sau austere, generează putere aeriană și se mișcă din nou rapid în funcție de situație.

„Desfășurăm simultan mai multe operații ACE și este o oportunitate de a ne rafina capabilitățile, de a ne consolida parteneriatele, de a testa și de a sublinia ACE și de a schimba interoperabilitatea în interschimbabilitate”, a spus generalul.

 

„Întoarcerea în Pacific”. 300 de avioane pentru a simula „săritura din insulă în insulă”

 

ACE își are originea în PACAF, iar liderii au subliniat importanța sa într-o regiune în care Forțele Aeriene ar putea avea nevoie să „sară din insulă în insulă (island-hop – original în engleză)” sau să opereze din locații cu aerodromuri din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul David W. Allvin, a declarat în august că REFORPAC va include elemente din Comandamentul Strategic al SUA; Comandamentul de Nord al SUA; Comandamentul Indo-Pacific al SUA; și Air Mobility Command și că se va integra cu alte exerciții majore precum Bamboo Eagle și Talisman Sabre, un eveniment bienal la scară mare condus de Australia și SUA.

Oficialii spun că REFORPAC este doar unul dintr-o serie de exerciții la scară largă pe care Forțele Aeriene le vor implementa în următorii ani, pe măsură ce serviciul încearcă să se reorienteze pentru competiția de mare putere împotriva Chinei și Rusiei.

Liderii serviciilor spun că schimbarea trebuie făcută cu urgență și rapiditate, având în vedere natura presantă a amenințării.

 

Americanii se pregătesc „să lupte în seara asta dacă va fi nevoie”

 

„Timpul nu este de partea noastră când vine vorba de operații ofensive și defensive, logistică, sprijin, comandă-control sau management al luptei”, a spus Lenderman. „Nu mai avem luxul dezvoltării pe termen lung pentru soluții perfecte.”

În schimb, exerciții precum REFORPAC vor ajuta Forțele Aeriene să identifice punctele de stres și soluțiile inovatoare la provocări – iar Lenderman dorește ca industria să ajute.

„Ceea ce vă cerem este să vă aduceți cele mai bune idei, să vă aduceți conceptele, să vă aduceți cele mai noi tehnologii, să vă aduceți kiturile pregătite în teatrul Indo-Pacific la un nivel pregătit pentru experimentare”, a spus ea. „Ajutați-ne să ne contestăm status quo-ul. Ajutați-ne să subliniem Angajarea Agilă în Luptă și abilitatea noastră de a comanda, controla și pune în practică logistica contestată și abilitatea noastră de a efectua mișcări dinamice de forță pe tot teatrul.”

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel