Preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a acuzat vineri Casa Albă că riscă o cursă a înarmării prin retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, relatează dpa. 'Administraţia Trump riscă o cursă a înarmării şi o subminare a securităţii şi stabilităţii internaţionale', a declarat Nancy Pelosi, condamnând în acelaşi timp încălcarea de către Moscova a prevederilor tratatului.
Ea a cerut administraţiei americane să colaboreze cu aliaţii NATO şi să se folosească de perioada de şase luni până la intrarea în vigoare a retragerii SUA pentru a încerca să salveze tratatul şi 'să evite împingerea Statelor Unite într-o cursă a înarmării periculoasă'.
Preşedintele Donald Trump a declarat vineri că doreşte să aibă discuţii pentru crearea unui nou tratat privind controlul armelor, relatează Reuters. 'Sper să-i putem aduna pe toţi într-o cameră mare şi frumoasă şi să facem un nou tratat mult mai bun. Cu siguranţă, mi-aş dori să văd asta', le-a spus Trump jurnaliştilor la Casa Albă.
Statele Unite ale Americii au anunţat că se retrag de sâmbătă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord, precizând că vor 'notifica oficial Moscova şi alte părţi din tratat' în ce priveşte această retragere, care va intra în vigoare peste şase luni, perioadă în care aşteaptă ca Rusia să revină 'în mod complet şi verificabil la respectarea tratatului, distrugând rachetele, lansatoarele şi echipamentele asociate care îl încalcă'.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News