Industria poloneză de apărare a fost invitată de compania Lockheed Martin să participe la producția de sisteme de rachete HIMARS

Cristian Soare |
Data publicării:
Un lansator de rachete multiplu HIMARS pe linia de asamblare. Sursa Foto: Lockheed Martin.
Un lansator de rachete multiplu HIMARS pe linia de asamblare. Sursa Foto: Lockheed Martin.

Compania Lockheed Martin oferă industriei poloneze de apărare o oportunitatea de a participa la producția de sisteme de rachete ghidate cu lansare multiplă, pe care Ucraina vecină le-a folosit împotriva invadatorilor ruși. Oferta firmei americane de apărare vine în contextul în care Polonia ia în considerare cumpărarea a până la 486 de lansatoare și kituri de module de lansare-încărcare cu echipamente aferente pentru sistemele sale de rachete de artilerie de mare mobilitate M142, sau HIMARS, pe care Lockheed le produce.

Un purtător de cuvânt al companiei Lockheed Martin a declarat pentru Defense News, în timpul unui briefing ținut la Varșovia, că rachetele ar putea intra în producție la Mesko, o filială a PGZ, gigantul național de stat din domeniul apărării. Compania americană poartă în prezent discuții cu oficialii polonezi.

În timpul unei conferințe la Varșovia, un purtător de cuvânt al Lockheed Martin a dezvăluit că producția de rachete ar putea avea loc la Mesko, o filială a gigantului național de apărare PGZ. Compania americană se află în prezent în discuții cu oficialii polonezi.

,,Ca parte a programului Homar-A, plănuim să realizăm producția de muniție GMLRS în Polonia, introducând inițial două variante de GMLRS pentru a răspunde nevoilor forțelor armate poloneze. Producția inițială, realizată cel mai probabil din kituri furnizate de Statele Unite, ar putea începe în 2026", a declarat purtătorul de cuvânt.

Posibila producție de rachete în Polonia se referă la două variante ale GMLRS, care ar putea fi dezvoltate începând din 2026, inițial datorită unor componente trimise din SUA. Producția ar urma să aibă loc treptat, cu transferul de know-how în Polonia. Inițial, destinatarul acestora ar fi forțele armate poloneze, dar probabil că, într-o etapă ulterioară, ar fi posibil să se exporte rachete către alți utilizatori.

În septembrie 2023, ministrul apărării de atunci, Mariusz Blaszczak, a semnat un acord-cadru pentru achiziționarea a până la 486 de unități HIMARS. Acordul-cadru a venit la mai mult de șapte luni după ce Departamentul de Stat al SUA a aprobat cererea Poloniei de a achiziționa rachete și lansatoare de rachete avansate în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari.

Cu toate acestea, un nou guvern centrist s-a format în Polonia trei luni mai târziu și, de atunci, nu a fost semnat un acord executiv.

În cadrul unui contract încheiat în februarie 2019, Polonia a cumpărat 20 de lansatoare HIMARS pentru aproximativ 414 milioane de dolari.

M142 HIMARS este un sistem de rachete american amplasat pe un șasiu de camion Oshkosh M1140 6x6. Vehiculul este propulsat de un motor Caterpillar 3116 ATAAC cu o putere de 290 CP, permițând atingerea unei viteze de până la 85 km/h. Acesta a fost dezvoltat ca un echivalent mai ușor al sistemelor grele M270 bazate pe șenile, permițând transportarea sa în cala, de exemplu, a avioanelor de transport C-130 sau A400M. Fiecare lansator HIMARS poate lansa șase rachete GMLRS cu o rază de acțiune de aproximativ 80 km.

În același timp, acest sistem poate lansa o rachetă tactică ATACMS, cu o rază de acțiune de peste 300 km. Rachetele ATACMS vor fi completate și înlocuite treptat cu noi rachete tactice PrSM cu capacități de luptă mult mai mari (fiecare container va conține două astfel de rachete). În prezent, aceste sisteme sunt utilizate de armatele unor țări precum SUA, Polonia, Ucraina, România, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Iordania și Singapore.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel