Compania germană de apărare Rheinmetall poartă de mai mult tip discuții cu Lockheed Martin pentru a stabili condiţiile pentru o producție comună a unor sisteme de rachete de tip HIMARS în Germania.
Cele două companii au încheiat recent un memorandum de înțelegere, a anunțul biroul de presă al Rheinmetall.
Memorandumul de înțelegere are în vedere cooperarea în ceea ce privește furnizarea către Germania a unui lansator de rachete multiplu ușor care are le baza componentele militare produse în Germania.
,,Pentru noi, scrisoarea de intenție semnată astăzi este un acord de importanță strategică. Combinația dintre capacitățile dovedite și know-how-ul extins al Lockheed Martin și experiența Rheinmetall în domeniul fabricării și producției deschide oportunități unice pentru ambele părți", declară Arman Papperger, directorul executiv al Rheinmetall AG.
Se spune că, pentru Germania și Rheinmetall, acordul oferă șansa de a avea acces la tehnologii de ultima generaţie în domeniul apărării. În cadrul acestei colaborări, companiile vor explora potențiale oportunități comune în domenii precum cercetarea și dezvoltarea. Potrivit vicepreședintelui Lockheed Martin, Paula Hartley, compania americană așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu industria germană de apărare pentru a răspunde unei nevoi imediate a Germaniei în materie de sisteme de artilerie.
Trebuie menționat că Lockheed Martin este producătorul sistemelor de rachete M142 HIMARS, care s-au dovedit a fi foarte utile pentru în contextul războiului din Ucraina - forţele armate ucrainene au lovit puncte cheie şi lanţuri de aprovizionare ale armatei ruse de ocupaţie.
În ianuarie 2023, Arman Papperger, CEO al Rheinmetall, a declarat că producătorul de armament Rheinmetall poartă negocieri cu Lockheed Martin pentru a pune bazele unei producții comune a sistemului HIMARS în Germania.
"Avem tehnologia pentru producția focoaselor, precum și pentru motoarele de rachetă - și avem camioanele pe care să montăm lansatoarele", a spus atunci Papperger.
Directorul general al Rheinmetall a mai precizat că un acord cu Lockheed Martin ar putea determina investiții de câteva sute de milioane de euro, din care Rheinmetall ar urma să finanțeze o mare parte.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News