Industria din România cere resuscitarea blindatelor amfibii românești Saur și ridică ștacheta: Un avion de luptă produs în România

Darius Muresan |
Data publicării:
Transportor blindat amfibiu Saur 2, sursă foto: Romarm
Transportor blindat amfibiu Saur 2, sursă foto: Romarm

Industria de apărare din România, un sector cu mari probleme în ultimii 30 de ani, visează să producă avioane de luptă, blindate amfibii și arme de asalt.

Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA) solicită într-un comunicat de presă emis către DefenseRomania sprijinul autorităților pentru relansarea producției autohtone de tehnică militară.

ASIAA justifică demersul ca fiind imperios necesar în actualul context socio-economic. Asociația cere sprijin pentru ca industria să producă blindate amfibii, arme de asalt și chiar avioane.

„Și eu, și colegii mei din Alianță ne exprimăm întreaga deschidere pentru colabora cu toți factorii implicați pentru implementarea acestui Program, pe care il considerăm vital pentru România. Realizarea în țara noastră a unor astfel de produse conduce la dezvoltarea industriei autohtone atât pe orizontală, cât şi pe verticală şi, pe cale de consecință, la rezolvarea unor probleme sociale cronice, prin crearea de locuri de muncă si prin imbunătățirea condițiilor de lucru și de salarizare ale personalului din industrie", declară Constantin Bucuroiu, preşedintele ASIAA, potrivit comunicatului.

 

Industria de apărare din România vrea să producă blindate amfibii, arme de asalt, dar și avioane multirol

 

2. Transporto... (saur_2_romarm_20464000.jpg)

Transportor blindat amfibiu Saur 2, sursă foto: Romarm

ASIAA a avut pe această temă întrevederi cu companii cu capital de stat precum Uzina Atomecanică Moreni, filială a ROMARM, dar și cu firme cu capital privat autohton.

Potrivit președintelui ASIAA, un prim proiect ce poate fi inițiat şi dezvoltat în cadrul Programului amintit este cel al unui transportor amfibiu blindat, de care România are în mod real nevoie, dat fiind relieful tării noastre.

„Putem realiza asamblarea produsului finit, precum si productia componentelor, în industria orizontală. De asemenea, apreciez că pot fi incluse în Program proiecte vizând productia în țara noastră, în aceeaşi formulă, a unui avion multirol, o unor arme de asalt (de exemplu cu calibru de 5,56 mm NATO), precum si productia de munitie de diverse calibre”, punctează Constantin Bucuroiu.

ASIAA precizează că e nevoie însă de susținere din partea autorităților prin mecanisme de finanțare, dar și de cooperare industrială și transfer de tehnologie.

În ceea ce privește transportoarele amfibii, blindatele Saur 2 și dezvoltarea Saur 3 au fost proiecte în care industria de apărare din România și-a pus mari speranțe. Fără însă ca aceste speranțe să se concretizeze.

Blindatele Saur 8x8 nu a putut, din punct de vedere al tehnologicie, să concureze cu tehnologia companiilor din vest.

Azi, în ceea ce privește trasportoarele blindate, Piranha 5 e unul din programele de succes ale Armatei române. 

 

Dezvoltarea de avioane de către industria din România, o ștachetă ridicată mult prea sus?

 

3. Avioane IA... (avioane-craiova_62059900.jpg)

Avioane IAR-99 Standard aflate în proces de mentenanță la Avioane Craiova. Foto: Ministerul Economiei

Recent despre revitalizarea industriei aeronautice a vorbit și Florin Spătaru. Actualul ministru al Economiei a subliniat că revitalizarea acestui sector are o importanță strategică.

„Evenimentele din Ucraina reprezintă argumente suplimentare pentru atenția pe care o acordăm industriei de apărare. Construcția de avioane civile sau militare este una dintre industriile pe care România este obligată să o revitalizeze având în vedere semnificația strategică a acestui sector industrial”, preciza recent ministrul Florin Spătaru.

Dar până la dezvoltarea unui avion, industria gâfâie în ceea ce privește modernizarea celor 10 IAR-99. În 2020 s-a semnat un contract între Avioane Craiova și Ministerul Apărării pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Standard la versiunea Standard Modernizat (Șoim).

Potrivit unui anunț al Ministerului Apărării de la vremea respectivă, contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de 4 ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului. Așadar, durata contractului ajunge la final anul viitor, fără însă să se fi efectuat livrări.

CITEȘTE ȘI: Eșecul Saur. Blindatele produse de România nu au putut rivaliza tehnologic cu cele din vest, dar putea fi Saur salvat printr-o versiune modernizată?

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel