Publicitate
Pe 14 mai, Grupul Industrial Polonez (Polska Grupa Zbrojeniowa S.A. - PGZ) și Șantierul Naval (PGZ Stocznia Wojenna) – filială a PGZ specializată în construcții navale, au încheiat un acord de înființare a unui consorțiu, care urmează să devină principalul contractant al proiectului de fabricare a noilor fregate pentru marina poloneză.
Primul partener polonez care se va alătura proaspătului înființat holding, va fi compania Remontowa Shipbuilding, se precizează într-un comunicat de presă al PGZ.
”Înființarea consorțiului este piatra de temelie în proiectul de construire a fregatelor pentru marina poloneză. Următorul pas important va fi depunerea unui formular preliminar de ofertă către Inspectoratul de Armament. Suntem gata să proiectăm și să construim nave de nivelul unei fregate, bazate pe cele mai noi tehnologii și cu un grad ridicat de complexitate”, a declarat Sebastian Chwałek, președintele consiliului de administrație al PGZ.
În aceeași zi, a fost încheiat un acord între consorțiu și Remontowa Shipbuilding - renumitul șantier naval din Gdańsk, care se va alătura proiectului în etapa următoare a procedurilor. În prezent, cele două șantiere navale (PGZ Stocznia Wojenna și Remontowa Shipbuilding) cooperează, printre altele, în proiectul de construcție a dragoarelor de mine ”Kormoran II”.
”Pentru a face față acestei provocări și a profita din plin de oportunitatea oferită de implementarea unui contract atât de prestigios și extrem de important, avem nevoie de parteneri de încredere și care deja au confirmat. Având în vedere importanța proiectului, dorim să implicăm și alte companii poloneze în proiect, atât din cadrul PGZ, cât și din companiile private din industriile de armament și construcții navale”, a adăugat Sebastian Chwałek.
Programul Miecznik constă în achiziția a trei nave de suprafață moderne pentru marina poloneză. Acestea vor îndeplini o gamă largă de misiuni, inclusiv distrugerea țintelor de suprafață, aeriene și subacvatice. Cele trei nave vor înlocui fregatele din clasa Oliver Hazard Perry, utilizate în prezent.
Pe 15 martie, ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak, a semnat documentele prin care, s-a declanșat procesul de achiziție a fregatelor din clasa Miecznik. Un contract de construcție este așteptat să fie încheiat până la jumătatea anului. Alegerea contractantului și probabil, a partenerului străin care, să ajute Polonia în acest proiect, va avea loc în lunile următoare, a precizat ministrul Błaszczak.
Companiile italiene Leonardo și Fincantieri intenționează să propună părții poloneze, pentru fregatele Miecznik, un model bazat pe noile nave de patrulare multifuncționale din clasa ”Thaon di Revel”, cunoscute și sub numele de PPA („Pattugliatore Polivalente d'Altura “ – navă polivalentă de patrulare de mare angajament). PPA are un deplasament maxim de 6.270 tone, o viteză maximă de aproape 60 km/h și o autonomie de până la 9.300 km. Armamentul de la bord are caracteristici la limita superioară a categoriei fregate și chiar peste, arsenalul fiind compus dintr-un tun automat Oto Melara de 127 mm (bătaie maximă de 120 km cu proiectile tip Vulcano), un tun automat Oto Melara calibru 76 mm (bătaie maximă de 40 km cu proiectile Vulcano), două tunuri automate Oto Melara Oerlikon KBA B06 calibru 25 mm (bătaie eficace 3000 m), rachete antiaeriene tip Aster (bătaie maximă 120 km), rachete antinavă de tipurile Scalp (bătaie 560 km) și Otomat (bătaie maximă 180 km), torpile grele și ușoare tip Black Arrow calibru 324 mm. Costul unei fregate PPA este de 557 milioane euro.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News