Slovacia demarează cel mai mare program de înzestrare. 500 de vehicule de luptă 8x8 pentru forțele armate

S.I. Catalin |
Data publicării:
transportorul blindat PATRIA AMV
transportorul blindat PATRIA AMV

Ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, a declarat pe 8 septembrie că guvernul a aprobat programul de achiziție a unor noi vehicule militare pentru forţele armate. Conform programului, industria slovacă de apărare trebuie să aibă o participare de cel puțin 50% la procesul de producţie a transportoarelor blindate 8x8. Ca urmare, companiile străine care intenţionează să depună oferte pentru programul de transportoare blindate trebui să facă echipă cu companii militare care gestionează active de producție în Slovacia.

Având în vedere acest program militar de înzestrare, derulat de Ministerul slovac al Apărării, holdingul militar Czechoslovak Group (CSG) a decis să-şi sporească activitatea în țara vecină, Slovacia.

"Anul acesta, am lansat un nou brand în Slovacia, Tatra Defense Slovakia, care va monta șasiul pentru vehicule militare, atât pentru cele 6x6, cât şi pentru cele 8x8", a declarat Jiri Chromec, un reprezentant al Tatra Trucks, pentru Defense News

Tatra Defense Vehicle de la CSG a produs transportorul blindat 8x8 Pandur II pentru armata cehă, ca parte a cooperării sale cu General Dynamics European Land Combat Systems. 

În cadrul parteneriatului său cu Nexter Systems din Franța, Tatra va produce șasiuri pentru vehiculele blindate Titus 6x6, care urmează să fie livrate forțelor terestre cehe în perioada 2022-2023.

 

500 de vehicule de luptă 8x8 pentru forțele armate

 

Primul lot de 76 de vehicule cu tracțiune 8x8 este evaluat la aproximativ 332 milioane EUR (394 milioane USD). În total, Bratislava ar intenţiona să achiziționeze până la 500 de astfel de vehicule, potrivit datelor de la Ministerul slovac al Apărării.

Publicaţia Defense News precizează că unele dintre companiile militare care sunt aşteptate să ofere vehiculele militare cu tracțiune 8x8, ca parte a programului militar de înzestrare derulat de Ministerul slovac al Apărării, sunt: compania GDELS cu transportorul blindat Pandur II, și compania finlandeză Patria, cu vehiculul său blindat modular Patria AMV.

Aşa cum preciza în urmă cu două luni publicaţia ArmyRecognition, programul de achiziție al Ministerului Apărării din Slovacia ar trebui să aibă loc în cinci etape, cu o primă livrare anul viitor. În prima etapă, Slovacia dorește să achiziționeze 76 de vehicule blindate de 8x8 în configurație IFV, precum și 156 de vehicule blindate pe șenile, de asemenea, în varianta IFV.

A doua fază a acestei achiziții va include un alt lot de 72 de vehicule blindate pe șenile în varianta IFV și alte versiuni, inclusiv vehicule în configuraţie APC (Armored Personnel Carrier), vehicule de tip aruncător de mortier şi vehicule pentru recuperare şi asistenţa tehnică. 

Conform primelor cerințe publicate de Ministerul slovac al Apărării, versiunea IFV trebuie să fie înarmată cu tun de 30 sau 40 mm, iar vehiculul va putea găzdui un echipaj format din trei militar și transportă alţi 7 infanteriști. Vehiculul trebuie să fie şi amfibiu.

Pentru versiunea IFV cu şenile, Ministerul slovac al Apărării a manifest interes pentru Lynx de la Rheinmetall, CV-90 de la BAE Systems și ASCOD de la General Dynamics. În timp ce pentru 8x8 IFV, concurenții sunt Pandur ÎI de la General Dynamics, AMV de la Patria și Rosomak din Polonia.

Conform bilanțului militar din 2020, în prezent, armata slovacă are în total 148 de vehicule sovietice de tip BMP-1, 91 BMP-2 și 72 de vehicule militare OT-90, 7 OT-64 și 15 Tatrapan.

În calitate de membru NATO, Slovacia ar dori să-și modernizeze forțele armate cu noi vehicule de luptă folosind standardele europene și să înlocuiască vechiul echipament militar de provenienţa sovietică. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel