India a primit încă trei din cele 36 de avioane Rafale comandate în Franța

Cătălin Costea |
Data publicării:

Un nou lot, de trei avioane de vânătoare Rafale, a fost transferat în India joi, 27 mai, de la producătorul francez Dassault Aviation. Forțele Aeriene indiene (IAF) vor începe în curând operaționalizarea celei de-a doua escadrile de Rafale în Hashimara, Bengalul de Vest, au declarat vineri sursele indiene.

Acesta este cel de-al șaselea lot de avioane de luptă Rafale care a fost primit de India din Franța.

În urmă cu aproximativ o lună, pe 22 aprilie, India a mai primit patru aeronave Rafale. Aceste au ajuns în țara asiatică după ce au parcurs o distanță de 8.000 km, de la baza aeriană Merignac din Franța.

În prezent IAF a primit două treimi (24) din cele 36 de avioane de vânătoare Rafale comandate din Franța în septembrie 2016, iar achiziția este considerată un factor major de creștere a capacității de luptă a IAF.

Potrivit IAF, avioanele Rafalele dotate cu rachete aer-aer Meteor cu rază lungă de acțiune au un avantaj semnificativ față de avioanele de luptă deținute de Pakistan și China, în timp ce sunt capabile să îndeplinească o varietate de misiuni precum atac terestru și maritim, apărare aeriană, recunoaștere și descurajare a unui atac nuclear.

Comentariul autorului: Livrarea celor 36 de avioane de vânătoare Rafale contractate în 2016 trebuie finalizată până la finalul anului 2021, iar ritmul actual de transfer al aeronavelor pare să confirme încadrarea furnizorului în termenul stabilit pentru onorarea comenzii .

India va achita aproximativ 7 miliarde de dolari pentru aceste prime 36 de aeronave, însă pe termen mediu intenționează să achiziționeze până la 126 de astfel de avioane.

Deși vânzarea aeronavelor către India s-a desfășurat printr-un contract încheiat între guvernele celor două țări (G2G), aceasta a făcut recent obiectul unui scandal de corupție după ce site-ul francez Mediapart a publicat o anchetă jurnalistică în care precizează că Dassault, producătorul avioanelor franceze Rafale, ar fi achitat un milion de euro unui controversat om de afaceri din India, intermediar în afacere și care a fost arestat fiind implicat și în alte contracte din zona apărării.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel