Incident în Polonia: Un sistem Gepard românesc a lovit un sat polonez aflat în apropierea poligonului provocând pagube materiale. Polonezii au demarat o anchetă

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:

Joi, 22 august, Detașamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians a executat o ședință de tragere de noapte cu sistemele Gepard din dotare, în Poligonul South Hills, din Polonia. 

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării Naționale (MApN) către DefenseRomania, la ora 22.30, comandantul detașamentului a fost informat ca două elemente de muniție au căzut în satul Bemowo Piskie, aflat în proximitatea poligonului, provocând pagube materiale. 

Comanda detașamentului va pune la dispoziția poliției militare poloneze, care cercetează cauza, toate datele și informațiile necesare clarificării circumstanțelor în care s-a produs acest eveniment.

2. Complex an... (complexe-antiaeriene-gepard_84076100.jpg)

Complex antiaerian Gepard. Foto: MApN

Detașamentul de Apărare Antiaeriană generat de structurile de apărare antiaeriană ale Armatei României se află la a XV-a rotație în Bemowo Piskie Training Area, având misiunea de asigurare a Prezenței Înaintate Consolidate pe flancul Nord-Estic al Alianței (enhanced Forward Presence), în cadrul Grupului de Luptă NATO din Polonia.

Pe timpul celor șase luni de misiune, cei aproximativ 100 de artileriști antiaerieni români participă la exerciții și activități de instruire alături de camarazi americani, britanici, croați și polonezi, cu scopul îmbunătățirii coeziunii și creșterii nivelului de interoperabilitate între trupele membre ale NATO.

 

Despre sistemele Gepard (Ghepard) din dotarea Armatei României

 

3. Sistem ant... (ghepard-copy_20440900.jpg)

Sistem antiaerian Gepard (Ghepard). Foto: DefenseRomania

Gepardul este un sistem de artilerie antiaerian blindat, autonom, autopropulsat, cu mobilitate ridicată, care poate executa misiuni de luptă în orice condiții meteorologice, ziua și noaptea și în condiții de bruiaj radioelectronic, arată Forțele Terestre Române.

Misiunea sa tactica este angajarea luptei împotriva avioanelor și elicopterelor care atacă prin surprindere, la joasă înălțime, cât și împotriva blindatelor. Datorită mobilității ridicate și timpului foarte scurt de reacție, acest sistem poate asigura protecția în câmpul de luptă, în special a uniăților blindate.

Complexul antiaerian Gepard este din punct de vederea al performanțelor mobilității, puterii de foc și preciziei, superior multor sisteme similare realizate pe plan mondial, fiind deservit de personal militar pregătit în Germania.

Logistica si mentenanța produsului este organizată conform cerințelor și standardelor NATO, fiind deplin compatibilă cu acestea.

Caracteristici tehnico-tactice:

Distanța de observare a radarului de cautare: 15 km;

Distanța de observare a radarului de urmarire: 13 km;

Calibrul tunurilor: 35 mm;

Cadența de tragere: 550 lov/min/tun;

Viteza țintei combătute în urmarire: max. 300 m/s;

Distanța eficace de tragere: 3500 m;

Viteza maximă a tintei combătute: 300 m/s;

Echipaj: 3 militari;

Viteza max. de deplasare pe șosea: 65 km/h;

Panta max. abordabilă: 6%;

Viteza inițială a proiectilelor: 1175 m/s.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel