14 persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la bordul unui submarin rus, a anunțat ministrul rus al Apărării, relatează Reuters.
Potrivit ministrului, incendiul a avut loc luni și a fost stins, însă 14 membri ai echipajului au decedat în incident. Acesta a avut loc în apele teritoriale ale Rusiei. Sumbarinul de cercetare subacvatică avea la bord militari. Cu toate acestea, agenția de știri RBC citează surse militare care spun că submarinul era un submarin nuclear. Nu există o confirmare a informației din partea ministrului Apărării.
Submarinul este acum la Baza Navală Severomorsk a Flotei de Nord, iar o investigația a fost lansată pentru a fi stabilită cauza incendiului.
Focul ar fi izbucnit în timpul unei operațiuni de a colecta date cu privire la fondul marin, potrivit armatei ruse, scrie AFP.
Tragedia are ecouri - deși la o scară mai mică
La 12 august 2000, submarinul rusesc de clasă Oscar II Kursk s-a scufundat în Marea Barents. Submarinul nuclear Kursk a naufragiat împreună cu toţi cei 118 membri ai echipajului pe 12 august 2000. Submarinul efectua o serie de teste în Marea Barents, când o torpilă aflată la bordul navei a explodat. Tentativele de a contacta echipajul de pe Kursk au eşuat, iar Rusia s-a declarat depăşită de situaţie. Deşi a primit cu promptitudine oferte de ajutor din partea marilor puteri navale occidentale, Moscova a refuzat orice sprijin extern din motive de securitate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News