Aceasta este cea de-a doua necropolă de război de pe teritoriul acestui stat dedicată militarilor români care au căzut în luptă în sângeroasele bătălii de pe Frontul de Est, din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Cimitirul eroilor români de la Apșeronsk a fost realizat în baza unui contract semnat între Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, din România, și Asociaţia „Voennîe Memorialî", din Federația Rusă, cele două instituții împuternicite cu aplicarea aspectelor tehnice ale Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României, ratificat prin Legea nr. 413/2006.
Contractul prevede și reînhumarea, în acest an, a 88 eroi români căzuţi în campanie, înhumaţi iniţial în localitățile Dolgojdanovskoe, Gostagaevskaia, Iurovka, Keslerovo, Severskaia, Slaviansk na Kubani şi Taman.
Activitatea susținută de reconstrucţie, restaurare sau amenajare a unor morminte şi opere comemorative de război ale eroilor români se încrie în preocupările permanente ale statului român în domeniul perpetuării respectului pentru cei care au murit în războaie pentru țară.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News