Imagini de acum opt ani din Siria cu T-72 care explodează după ce e lovit de o rachetă, redevenite virale (Video)

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Explozia unui tanc T-72, cel mai probabil în Siria, a provocat aprige discuții între internauți. Unii susțin că armura reactivă a tancului nu a făcut față rachetei antitanc în timp ce alții susțin că tancul nici măcar nu este echipat cu așa ceva. Incidentul a avut loc acum opt ani.

Un tanc T-72, cel mai probabil al forțelor armate ale lui Bashar al- Assad este distrus de o rachetă antitanc. În imaginile care au redevenit virale se poate observa cum racheta antitanc îl lovește, în lateral, exact în momentul în care acesta execută foc asupra unei ținte. La scurt timp proiectilele aflate în vehiculul blindat se aprind declanșând o flacără care iese atât prin țeva tunului, cât și prin chepengul turelei.

La vremea respectivă, în anul 2013, nu au fost furnizate informații referitoare la soarta celor trei membri ai echipajului dar după urmările exploziei este puțin probabil ca aceștia să fi scăpat cu viață. 

Primul tanc T-72 a fost produs în 1973 de Uniunea Sovietică și este produs și în prezent de Rusia. Conform Wikipedia au fost fabricate peste 25.000 de astfel de vehicule blindate în mai multe variante. Este succesorul tancului T-62, având unele caracteristici ale tancului T-64A (dezvoltat în paralel cu T-72), și este predecesorul tancului T-90. T-72 a fost exportat pe scară mare.

Tancurile de comandă aveau adăugată litera K în denumire (de la komandirskiy: comandă). Versiunile dotate cu blindaj reactiv avea adăugată litera V (de la vzryvnoy, exploziv). Principalele variante fabricate în Uniunea Sovietică și Rusia au fost:

T-72Ural - modelul de bază din 1974.T-72A - a intrat în producție începând cu anul 1979 și era echipat cu telemetru laser, sistem electronic de conducere a focului, blindaj compozit suplimentar (poreclit Dolly Parton de către serviciile secrete americane) și lansator de grenade fumigene.T-72M - versiunea de export, dotată cu blindaj mai subțire și un sistem de conducere a focului inferior. Construită sub licență și în Polonia și Cehoslovacia.T-72B - versiune fabricată din 1985, echipată cu un tun nou (stabilizat), un sistem de conducere a focului nou, sisteme optice noi, blindaj mai gros (poreclit Super Dolly Parton) și un motor mai puternic, capabil să dezvolte 840 de cai putere.

Tancul T-72 stă la baza unor tancuri noi, precum Asad Babil (Irak), M-84 (Iugoslavia), M-95 Degman (Croația), M-2001 (Serbia), PT-91 Twardy (Polonia), T-90 (Rusia), tancul EX (prototip dezvoltat de India) și TR-125 (prototip fabricat în România).

 

Youtube video image

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel