Atacarea bazei ruse de la Novofedorivka poate fi doar începutul. Există alte două bază militare ruse la fel de importante pe care armata ucraineană le-ar putea ataca

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Baza Aeriană „Belbek”, unde regimentul 38 de luptă al Forțelor Aerospațiale Ruse este desfășurat cu tot cu aeronave Su-27 și Su-30M2.
Baza Aeriană „Belbek”, unde regimentul 38 de luptă al Forțelor Aerospațiale Ruse este desfășurat cu tot cu aeronave Su-27 și Su-30M2.

După ocuparea şi anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, Federația Rusă a transformat acest loc, când o zonă turistică destul de frecventată, într-o bază militară, adăugând la portul principal al Flotei Mării Negre din Sevastopol, o rețea de baze aeriene şi multe sisteme de de apărare aeriană și apărare costieră.

Dar după distrugerea bazei aeriene Saki din apropierea oraşului Novofedorivka, acum toate aceste obiective militare pot reprezenta posibile ţine pentru Forțelor Armate Ucrainene.

Cu toate acestea, ce a cauzat exploziile exploziile de la Baza Aeriană Saki - care se pare că s-au soldat cu distrugerea a mai mult de 10 avioane de tip Su-30SM și Su-24M(MR) - rămâne însă un mister.

Un oficial guvernamental ucrainean a declarat miercuri pentru The Washington Post că atacul asupra bazei aeriene ruse din Novofedorivka, Peninsula Crimeea, a fost opera Forţelor pentru Operaţii Speciale ale armatei ucrainene.

După cum bine precizează analiştii militari ucraineni ai publicaţiei DefenseExpess, ţinând cont că Rusia a transformat toată Peninsula Crimeea într-o bază militară, Forţele Armate Ucrainene au acum la îndemâna o lungă listă de obiective militare pe care le pot ataca, cu scopul de a îngreuna armata rusă să-şi desfăşoare atacurile asupra teritoriului Ucrainean.

De exemplu, la 30 km est de Bază Aeriană „Saki” se află Baza Aeriană „Gvardeyskoe”, unde se află cel de-al 37-lea regiment de aviație mixt al Forțelor Aerospațiale Ruse (VKS). Într-o serie de imagini surprinse din satelit, în urmă cu doi ani, la Baza Aeriană „Gvardeyskoe” erau desfăşurate mai multe zeci de avioane de tip Su-24 şi Su-25.

Dar la 45 km sud de Bază Aeriană „Saki” se află şi Baza Aeriană „Belbek”, unde regimentul 38 de luptă al Forțelor Aerospațiale Ruse este desfășurat cu tot cu aeronave Su-27 și Su-30M2.

Și deși pozele publicat de publicaţia DefenseExpess  sunt din august 2020, nivelul de desfăşurare la nivel de tehnica militară este acelaşi, poate chiar mai mare, deoarece sarcina acestei unități este de a asigura apărarea antiaeriană a Crimeei.

Distrugerea acestor baze aeriene ar permite Forţelor Armate Ucrainene să respingă mai uşor atacul forţelor ruse de ocupaţie, deoarece componenta aeriană pe care armata rusă o are în Crimeea ar fi serios afectată.

Desigur, o categorie aparte de ținte o reprezintă şi bazele navele ale Flotei Mării Negre a Federației Ruse, iar cea mai importantă este cea din Sevastopol.

Aici se află o mare parte din navele militare cu rachete Kalibr pe care Rusia le foloseşte pentru a ataca de la mare distanţă teritoriul Ucrainei. 

Astfel, aceste obiective militare sunt văzute în prezent de armata ucraineană ca ţinte mult mai importante decât Podul Crimeei, a cărui distrugere efectivă necesită o operațiune militară separată și destul de costisitoare. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel